LIVE TEXT Sorana Cîrstea 0-6, 1-0 Mirra Andreeva. Cîrstea, set pierdut la zero în fața Mirrei Andreeva în 22 de minute la Roland Garros

Setul 2 Sorana Cîrstea 1-0 Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea câștigă primul game din meci. Sportiva din România își face servicul.

A început setul doi al sfertului de la Roland Garros

Setul 1 Sorana Cîrstea 0-6 Mirra Andreeva

Mirra Andreeva a dominat categoric primul set al meciului cu Sorana Cîrstea, pe care l-a câștigat cu 6-0 în 22 de minute. Românca nu a reușit să își facă serviciul în niciun game.

0-5. Un nou break pentru sportiva originală din Rusia.

Mirra Andreeva câștigă la 15 game-ul patru pe propriul serviciu și duce scorul la 4-0.

Andreeva face un nou break și pare că a intrat mai bine în partidă.

Andreeva își face serviciul. dar Cîrstea i-a pus probleme serioase în acest game.

Andreeva începe perfect meciul cu Sorana Cîrstea și face break încă din primul game. Românca își pierde serviciul la debutul partidei.

UPDATE A început meciul

Sorana Cîrstea servește în primul game din sfertul de la Roland Garros.

UPDATE Sorana Cîrstea vs Mirra Andreeva. Meciul va începe la 12:10

La Paris a plouat pe parcursul dimineții. Astfel umiditatea este mare, cea ce va favoriza un joc mai lent.

Acoperișul este tras pe pe Court Philippe-Chatrier.

Știre inițială

Ajunsă la 36 de ani, Sorana Cîrstea traversează un moment remarcabil. Sportiva din România, aflată pe locul 18 WTA, a revenit în sferturile de finală la Paris după 17 ani, prima ei calificare în această fază la Roland Garros datând din 2009. Este doar al treilea sfert de finală de Grand Slam al carierei, după Roland Garros 2009 și US Open 2023.

Parcursul Soranei la actuala ediție a fost unul solid. În optimile de finală, românca a trecut de Xiyu Wang, scor 6-3, 7-6(4), obținând una dintre cele mai importante victorii ale sezonului. În turul al treilea, Cîrstea reușise și un rezultat categoric, 6-0, 6-0, performanță care a atras atenția la Paris.

Sezonul 2026 a adus pentru Sorana și alte borne importante. Românca a intrat pentru prima dată în Top 20 WTA, devenind cea mai în vârstă jucătoare care reușește acest lucru în istoria clasamentului feminin. Saltul a venit după un parcurs excelent la Roma, unde a ajuns în semifinale și a învins-o pe lidera mondială Aryna Sabalenka.

Adversara de astăzi, Mirra Andreeva, este una dintre cele mai valoroase jucătoare ale noii generații. Rusoaica are 19 ani, ocupă locul 8 WTA și este deja o prezență constantă în fazele superioare ale turneelor mari. Andreeva a fost semifinalistă la Roland Garros în 2024 și vine la acest meci cu statutul de favorită, dar și cu presiunea unei confruntări împotriva unei jucătoare aflate într-o formă excelentă.

Câștigătoarea va merge în semifinalele turneului de la Paris, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei Elina Svitolina – Marta Kostyuk. Pentru Sorana Cîrstea, meciul cu Andreeva poate însemna prima semifinală de Grand Slam a carierei.

MAI MULT MEDIAFAX

O plantă neglijată de fermieri îi îmbogățește pe puținii producători după ce fost a inclusă în gastronomia de lux

Planta care a devenit deosebi de populară este hameiul. Potrivit Blic, ea este foarte apreciată datorită lăstarilor săi tineri care reprezintă una dintre cele...

Recomandăm și ...

O plantă neglijată de fermieri îi îmbogățește pe puținii producători după ce fost a inclusă în gastronomia de lux

Planta care a devenit deosebi de populară este hameiul. Potrivit Blic, ea este foarte apreciată datorită lăstarilor săi tineri care reprezintă una dintre cele...

Lula evidenţiază apropierea de China, după ce SUA propun taxe vamale de 25% pentru produsele din Brazilia

Preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a evidenţiat marţi relaţiile tot mai strânse ale ţării sale cu China, după ce administraţia preşedintelui Donald...

Cea mai valoroasă resursă de apărare a Europei nu se cumpără cu bani. Implicarea cetățenilor devine un element esențial, susține un expert în securitate

Pe măsură ce statele europene își sporesc investițiile în apărare în contextul tensiunilor de securitate generate de războiul din Ucraina, tot mai multe țări...

ULTIMA ORĂ