Sorana Cîrstea confirmă retragerea din tenis după 20 de ani de carieră / „Nimic nu s-a schimbat în decizia mea. A fost ultimul meu Grand Slam”

Sorana Cîrstea a confirmat că ediția din acest an a turneului Roland Garros a fost ultimul Grand Slam al carierei sale, după eliminarea în sferturile de finală de către Mirra Andreeva, potrivit prosport.ro.

Românca, aflată în ultimul sezon al unei cariere care se întinde pe mai bine de două decenii, a fost învinsă categoric de tânăra rusoaică, după un parcurs excelent în care nu cedase niciun set în primele patru meciuri ale turneului.

„… astăzi Mirra a fost mai bună”

La conferința de presă de după meci, Cîrstea a vorbit deschis despre performanța sa și a reiterat că planurile de retragere rămân neschimbate.

„Cred că a fost un turneu bun, unul foarte bun. Din păcate, astăzi Mirra a fost mai bună. Condițiile au fost diferite față de zilele precedente. Am fost mai lentă și am simțit că nu mi-a dat nicio șansă. Se mai întâmplă. Când adversarul este mai bun decât tine, trebuie să accepți acest lucru”, a declarat sportiva.

„Nivelul meu a fost mai scăzut”

Ea a subliniat că rezultatul de la Paris nu îi schimbă perspectiva asupra finalului de carieră.

„Nimic nu s-a schimbat în decizia mea de a fi ultimul meu Grand Slam. Sunt foarte recunoscătoare pentru anul acesta și pentru felul în care am jucat. Per total, a fost un turneu solid, dar din nou, astăzi condițiile au fost lente și nu am putut să o rănesc cu nimic în jocul meu. A jucat foarte, foarte bine. Nivelul meu a fost mai scăzut, iar al ei foarte ridicat și aici s-a făcut diferența”, a spus Cîrstea.

„Nu m-am așteptat să joc după 30 de ani”

La 36 de ani, jucătoarea română privește cu satisfacție spre longevitatea unei cariere pe care nici ea nu și-ar fi imaginat-o atunci când a debutat în circuitul profesionist.

„Cred că longevitatea carierei mele este un lucru de care sunt foarte mândră. Nu m-am așteptat niciodată că voi juca și după 30 de ani, să fiu sinceră. Nici că voi avea o carieră atât de lungă. Dar sunt mândră de felul în care am luptat și de modul în care m-am dezvoltat ca persoană prin tenis”, a afirmat ea.

„Sunt binecuvântată”

Sportiva a vorbit și despre impactul pe care tenisul l-a avut asupra vieții sale.

„Acest sport m-a învățat foarte multe lucruri. Sunt foarte binecuvântată și recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit. Aceste lecții le voi purta cu mine toată viața și, indiferent de ceea ce voi face după încheierea carierei, voi rămâne mereu aproape de tenis.”

Cîrstea și-a egalat astfel cea mai bună performanță la Roland Garros, după sfertul de finală atins în 2009, la doar a doua sa participare pe zgura pariziană.

„O ador pe Mirra”

După ultimul meci al carierei la Roland Garros, românca a avut numai cuvinte de laudă pentru adversara sa și a mărturisit că și-ar dori să o vadă ridicând trofeul.

„O ador pe Mirra. Este o fată minunată și are o echipă extraordinară. De la antrenor până la fizioterapeut, toți sunt oameni minunați și mă bucur că este înconjurată de persoane bune. Este o binecuvântare pentru sport. Este dulce, este bună, este drăguță și, în același timp, are personalitate și este amuzantă.”

Sorana a continuat pe același ton:

„Joacă un tenis uimitor. Cred că are tot ceea ce și-ar putea dori cineva la vârsta ei și o ador. Mi-ar plăcea să câștige acest turneu.”

Retragerea Soranei Cîrstea va pune capăt uneia dintre cele mai longevive și importante cariere din tenisul românesc, sportiva fiind timp de aproape două decenii una dintre prezențele constante ale României pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam.

MAI MULT MEDIAFAX

Putin a semnat / Rușii au libertatea să nu-și plătească datoriile către creditorii „neprietenoși” din Occident

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care extinde mecanismul prin care debitorii ruși își pot limita sau suspenda obligațiile financiare față de...

Recomandăm și ...

Puterea lui Mojtaba Khamenei crește. SUA confirmă: „Este în viață și tot mai implicat”

Statele Unite consideră că noul lider suprem al Iranului, ayatolahul Mojtaba Khamenei, e activ în structurile de putere de la Teheran, în ciuda faptului...

Trump semnează, fără surle şi trâmbiţe, un decret foarte suplu privind securitatea inteligenţei artificiale. El nu impune un control obligatoriu şi prevede doar un cadru de reglementare ”pe bază...

Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi - fără surle şi trâmbiţe - un decret care instituie o încadrare suplă a inteligenţei artificiale (AI)...

Senatul a votat o nouă conducere a Institutului Cultural Român: Corina Încrosnatu, propunerea PSD, aleasă preşedinte

Plenul Senatul a votat, marţi, o nouă conducere a Institutului Cultural Român, Corina Încrosnatu, propunerea PSD, fiind aleasă preşedinte al Institutului.

ULTIMA ORĂ