Oana Gheorgiu: Selecţia conducerilor companiilor de stat este realizată de doar trei firme private de consultanţă în resurse umane, care au împreună zece angajaţi: Este o problemă de sistem, Comisia Europeană a sancţionat România cu 198 milioane euro

Vicepremierul interimar Oana Gheorgiu afirmă că selecţia conducerilor companiilor de stat din România este realizată de doar trei firme private, care au împreună zece angajaţi, ea precizând că este o problemă de sistem. Potrivit vicepremierului, riscul nu este teoretic ci este deja măsurat, pentru că Comisia Europeană a sancţionat România cu 198 milioane euro tocmai pentru deficienţe legate de transparenţa şi caracterul competitiv al unor astfel de proceduri.

MAI MULT NEWS.RO

Marco Rubio, declarații despre negocierile cu Iran: Nu am oferit ridicarea sancțiunilor pentru redeschiderea strâmtorii

Sancțiunile, legate de programul nuclear În cadrul unei audieri în Congres, Marco Rubio a susținut că reprezentanții Statelor Unite nu a oferit Iranului niciun pachet...

Recomandăm și ...

Un căutător de comori din Marea Britanie a făcut o descoperire care i-a schimbat viața. „Suntem bogați!”. FOTO

Un inel roman din aur, descoperit de un pasionat de detectarea metalelor într-un câmp din Marea britanie, a fost achiziționat împreună cu un tezaur...

Prețul disidenței în politică. De ce este condamnat Constantin Toma să rămână în PSD, deși partidul l-a lăsat fără sprijin

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, și-a anunțat demisia din funcțiile de conducere deținute în PSD. Această decizie marchează punctul culminant al conflictului cu conducerea...

ULTIMA ORĂ