Poliția a deschis o anchetă, după ce trupul unui adolescent în vârstă de 15 ani a fost descoperit pe un câmp din localitatea Cicârlău, județul Maramureș. Potrivit primelor informații, acesta și-ar fi pus capăt zilelor, chiar de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului. Localnicii spun că băiatul ar mai fi încercat să se sinucidă, chiar cu trei zile înainte de tragedie, pe 29 mai, transmite vasiledale.ro.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tăuţii-Măgherăuş efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după ce, în cursul zilei de ieri, 1 iunie a.c., au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe un teren extravilan de pe raza localităţii Cicârlău, a fost găsit trupul unui tânăr, care nu prezenta semne vitale”, a transmis, marţi, IPJ Maramureş.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un adolescent de 15 ani.
„În urma examinării vizuale, nu au fost identificate urme de violenţă”, a precizat Poliţia.
Trupul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş pentru efectuarea necropsiei.
Locuitorii din Cicârlău susțin că la mijloc ar fi o poveste de dragoste cu o adolescentă dintr-un sat vecin. Anchetatorii urmează să stabilească motivele care l-au determinat pe băiat să recurgă la gestul disperat.




