Daniela Stanciu: „În zona Agronomie se lucrează la un campus educațional care va avea grădiniță, școală generală și liceu”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, viceprimarul Sectorului 1, Daniela Stanciu, a vorbit despre proiectele pe care le are primăria privitor la construirea de noi spații de învățământ pe raza sectorului. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Daniela Stanciu a declarat că Primăria Sectorului 1 a achiziționat noi spații pentru construirea de grădinițe pe raza sectorului. Aceasta punctează faptul că populația sectorului a crescut în ultimii ani, având în vedere dezvoltarea multinaționalelor din zonă. Astfel, și cererea pentru astfel de spații educaționale s-a majorat semnificativ.

„Anul trecut și anul acesta Comisia pentru închiriere, respectiv Comisia pentru achiziționarea de spații, au achiziționat spații pentru deschiderea de noi grădinițe. Am avut o strategie de a cartografia puțin unitățile de învățământ, pentru că ele, dacă nu mă înșel, sunt aceleași de peste 60 de ani. Sectorul 1 este mai mult decât populat în ultimii 20-30 de ani, fie prin prisma multinaționalelor, firmelor, instituțiilor.”

De asemenea, aceasta a declarat că s-au găsit noi spații în care să se construiască, inclusiv în zone precum Străulești și București-Târgoviște. Viceprimarul anunță că în zona Agronomie se pregătește un proiect privind un campus educațional complet. Acesta va include creșă, grădiniță și școală.

„S-au identificat spații, clădiri noi în care să se construiască și în zona Străulești, București-Târgoviște; la Agronomie se lucrează la un campus educațional care va avea de la creșă, grădiniță, școală.”

MAI MULT GANDUL.RO

Microsoft lansează noi modele de AI, pentru a deveni independent de OpenAI

Microsoft, chiar primul investitor masiv al OpenAI, încearcă de câțiva ani să reducă dependența față de partenerul său condus de Sam Altman. Compania a...

Recomandăm și ...

Uniunea Europeană caută să reducă dependența de tehnologia americană. Patru direcții-cheie din noua strategie digitală

Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de măsuri destinat consolidării „suveranității tehnologice” a blocului comunitar, pe fondul preocupărilor legate de dependența tot mai mare...

Cina corespondenților de la Casa Albă, reluată după tentativa de atac armat din aprilie. Trump: „Nu putem lăsa nebunii să ne schimbe modul de viață”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că a acceptat invitaţia de a participa la gala anuală de presă de la Washington, reprogramată pentru 24...

Silviu Predoiu: „Miza în războiul Nicușor – Bolojan aparține decidenților politici din spatele Serviciilor de Informații”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a vorbit despre cum...

ULTIMA ORĂ