Silviu Predoiu: „Am insistat să alegem ca președinte o persoană care ne-a spus din campanie că are probleme de comunicare și de luare a deciziilor”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Silviu Predoiu a adus o critică la adresa modului de conducere al președintelui Nicușor Dan și a lipsei de asumare a responsabilității în cazul numirii unor oameni în funcții-cheie în stat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Silviu Predoiu susține că președintele Nicușor Dan i-a informat pe români încă din campanie cu privire la defectele acestuia și lipsurile care îi pot dăuna în funcția de președinte. Mai exact, acesta se referă la lipsa unor bune capacități de comunicare, cât și la dificultatea în luarea unor decizii importante. Cu toate acestea, spune Silviu Predoiu, Nicușor Dan a fost ales pe baza onestității sale. Totuși, spune invitatul, această calitate nu îl ajută să ia deciziile necesare pentru România. Acest lucru este cu atât mai dificil într-o perioadă de instabilitate politică precum cea cu care ne confruntăm acum.

„Oricât am vrea să ne facem că nu înțelegem sau că nu este așa, domnul Nicușor Dan nu percepe realitatea așa cum o percepem noi. Am mai discutat despre asta. Domnul Nicușor Dan are niște specificități și vede și procesează realitatea pe care toți o percepem cu totul altfel decât noi. Dumnealui are niște probleme majore. Noi am insistat să-l alegem ca președinte. Spun noi, pentru că până la urmă acesta este președintele tuturor românilor și atunci… O persoană care ne-a declarat în campanie că are probleme de comunicare, că are probleme de luare a deciziilor, a spus cu gura lui, putem să căutăm în înregistrare, nu menționez emisiunea, dar știți la care mă refer, și că are probleme de relaționare. Și noi am spus: „ăsta este, e foarte bun pentru președinte”. Deci are probleme în a-și asuma o decizie. E foarte bun de președinte. Și atunci, eu nu îl acuz pe domnul Nicușor Dan de nimic, pentru că n-a păcălit pe nimeni. N-a spus că este expeditiv, că își asumă… N-a spus așa ceva. Dumnealui a spus cum este. Și noi, ascultându-l, am tras concluzia. A spus că nu poate să ia decizii. Înseamnă că e sincer. Deci, dacă e sincer, e onest. Ăsta ne trebuie. Așa ne trebuie, omul care ne trebuie, să fie sincer și să nu poată să ia decizii.”

Silviu Predoiu: „Cotroceniul securizează președintele. Îl izolează de restul lumii”

Pe lângă lipsa abilităților de bun comunicator ale președintelui Dan, rămân valabile și izolarea, dar și securitatea oferite de Cotroceni, afirmă invitatul. El aduce aminte de mandatele lui Iohannis, despre care spune că s-ar fi găsit la Cotroceni ani de zile. Ar fi stat acolo fără să aibă măcar curiozitatea de a vedea ce se întâmplă în țară. Acest risc al izolării, spune el, planează și asupra actualului președinte.

„Dumnealui nu simte presiunea așa cum o sesizăm noi. Iar Cotroceniul mai are o calitate care, însă, se transformă în defect în anumite situații. Cotroceniul securizează președintele. Îl izolează de restul lumii. Cotroceniul îi permite cuiva care nu vrea să știe ce se întâmplă să petreacă 5 ani sau 10 ani de mandat, precum domnul Iohannis sau domnul Băsescu, fără să știe ce se întâmplă în afară. Domnul Băsescu, dacă țineți minte, măcar avea curiozitatea. Și mergea la podul de la nu știu unde. Mergea la mall. Mai spunea niște năzbâtii. Mergea la Golden Blitz. Domnul Iohannis, domnul Nicușor, beneficiază de aceeași izolare și profită de ea din plin.”

 

MAI MULT GANDUL.RO

Ce este „crousty”, noua obsesie fast-food ce se extinde în Europa: ieftin, sățios și tot mai politic

O barchetă cu orez alb, pui prăjit crocant și sos cremos dulce-acrișor a devenit unul dintre cele mai discutate produse fast-food din Franța și...

Recomandăm și ...

Lula evidenţiază apropierea de China, după ce SUA propun taxe vamale de 25% pentru produsele din Brazilia

Preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a evidenţiat marţi relaţiile tot mai strânse ale ţării sale cu China, după ce administraţia preşedintelui Donald...

Cea mai valoroasă resursă de apărare a Europei nu se cumpără cu bani. Implicarea cetățenilor devine un element esențial, susține un expert în securitate

Pe măsură ce statele europene își sporesc investițiile în apărare în contextul tensiunilor de securitate generate de războiul din Ucraina, tot mai multe țări...

Masacru ecologic ignorat de ministrul Mediului. Bălți de petrol abandonate au devenit capcane mortale pentru sute de porumbei de concurs care sfârșesc în chinuri greu de imaginat. Gândul a...

Călătoresc mii de kilometri și sunt înzestrați cu un GPS natural care îi aduce  acasă la la crescătorii lor. Însă din ce în ce...

ULTIMA ORĂ