Senatul a respins proiectul privind alegerea primarilor și șefilor de Consilii Județene în două tururi

Inițiativa a întrunit 48 de voturi „pentru”, venite din partea senatorilor AUR, USR și PACE – Întâi România, 56 de voturi „împotrivă”, din partea PNL, PSD și UDMR, și o abținere.

Proiectul prevedea ca primar să fie declarat ales candidatul care obține majoritatea voturilor valabil exprimate. În cazul în care niciun candidat nu întrunea această majoritate, urma să fie organizat un al doilea tur de scrutin, la două săptămâni după primul, la care să participe primii doi candidați clasați în ordinea numărului de voturi obținute.

De asemenea, propunerea reglementa organizarea unui al doilea tur și în caz de balotaj între mai mulți candidați la funcția de primar, situație în care ar fi urmat să participe toți candidații aflați la egalitate. După al doilea tur, câștigător ar fi fost declarat candidatul care obținea cel mai mare număr de voturi.

O procedură similară era prevăzută și pentru alegerea președinților de Consilii Județene.

În expunerea de motive, inițiatorii au susținut că este necesară revenirea la un sistem de vot care să răspundă „dublei exigențe privind reprezentativitatea și legitimitatea”.

În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat că, într-un sistem electoral cu un singur tur pentru aleșii locali, electoratul „alege gospodarul”, în timp ce, în cazul scrutinului în două tururi, „intervine politicul”.

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

MAI MULT MEDIAFAX

Ce este „crousty”, noua obsesie fast-food ce se extinde în Europa: ieftin, sățios și tot mai politic

O barchetă cu orez alb, pui prăjit crocant și sos cremos dulce-acrișor a devenit unul dintre cele mai discutate produse fast-food din Franța și...

Recomandăm și ...

Cea mai valoroasă resursă de apărare a Europei nu se cumpără cu bani. Implicarea cetățenilor devine un element esențial, susține un expert în securitate

Pe măsură ce statele europene își sporesc investițiile în apărare în contextul tensiunilor de securitate generate de războiul din Ucraina, tot mai multe țări...

Masacru ecologic ignorat de ministrul Mediului. Bălți de petrol abandonate au devenit capcane mortale pentru sute de porumbei de concurs care sfârșesc în chinuri greu de imaginat. Gândul a...

Călătoresc mii de kilometri și sunt înzestrați cu un GPS natural care îi aduce  acasă la la crescătorii lor. Însă din ce în ce...

Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în sistemul public

Reforma salarizării este necesară pentru a elimina inechitățile și dependența de sporuri din sectorul public, însă specialiştii spun că legea este făcută în grabă...

ULTIMA ORĂ