Proteste în lanț în România: Medicii la București, grevă la Cugir, sedii ANAF pichetate: ”Respect promis, respect omis”

Sindicaliștii SANITAS critică ferm proiectul noii legi a salarizării, considerând că acesta este nedrept, incomplet și dezavantajos pentru angajații din sănătate și asistență socială. În semn de protest, sindicaliștii organizează miercuri o manifestație la București. Potrivit reprezentanților federației, noua grilă salarială ar putea duce la plafonarea veniturilor sau chiar la diminuarea acestora pentru mai mult de jumătate dintre salariații din sistem. În același timp, în țară au început alte proteste.

Update: ”Pentru munca-n gărzi și-n ture, primim tăieri și vorbe dure”

foto: Mediafax.

Update: Sindicaliștii SANITAS s-au strâns în Piața Victoriei: ”Nu acceptăm salarii mai mici”

Update: La această oră au loc proteste la ANAF Vâlcea și OLT. Angajații au ieșit în fața instituțiilor, mâhniți de nivelul salariilor.

Foto: Antena 3 CNN

Update: Proteste și  la ANAF Teleorman. Membrii Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor „Sed Lex” continuă, pentru a treia zi la rând, acțiunile de pichetare în fața instituției, exprimându-și nemulțumirea față de legea salarizării.

foto: Antena 3 CNN

Update: Greva generală la Fabrica de Arme Cugir: sute de angajați au protestat, cerând majorări salariale și beneficii

Miercuri dimineață, angajații Fabricii de Arme Cugir au declanșat o grevă generală, ieșind în stradă pentru a-și exprima nemulțumirile, în special legate de nivelul salariilor.

Sindicaliștii cer creșterea valorii tichetelor de masă de la 35 la 40 de lei, acordarea de vouchere de vacanță și o majorare salarială de 6,5%. Aceștia susțin că aceste revendicări sunt discutate cu conducerea încă din octombrie anul trecut.

foto: Sindicatul APARARE Cugir


Știre inițială

Sindicaliştii SANITAS protestează azi în Piața Victoriei

Sute de membri SANITAS din județe precum Arad, Sălaj, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Constanța și Iași, alături de colegi din alte zone ale țării, au anunțat pe rețelele sociale că se deplasează către Capitală pentru a participa la protest. Acțiunea va avea loc în Piața Victoriei și va include un pichet în fața Parlamentului, fiind autorizată să înceapă la ora 10:00.

FOTO: Federatia Sanitas din Romania

Reprezentanții sindicali își exprimă opoziția totală față de proiectul Legii salarizării unice aflat în prezent în dezbatere publică.

„Forma făcută publică reprezintă cea mai proastă variantă a viitoarei legi şi este departe de angajamentele şi principiile discutate cu reprezentanţii guvernului în ultimele luni de negocieri.Reducerea sporurilor loveşte direct în veniturile reale ale celor care lucrează în condiţii dificile, în ture, în regim de asigurare a continuităţii şi sub presiune. Compensaţiile propuse nu acoperă pierderile şi nu reechilibrează impactul financiar. Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sindicaliştii susţin că această lege este nedreaptă

„Nu tratează echilibrat categoriile profesionale şi creează noi diferenţe şi noi nedreptăţi în sistem. Mai mult, este o lege incompletă – există categorii de salariaţi care pur şi simplu au fost omise”.

„Diferenţa dintre ceea ce SANITAS a negociat luni de zile împreună cu Ministerul Sănătăţii şi ceea ce este prezentat acum este majoră şi greu de explicat. Nu putem considera acest proiect rezultatul unui dialog social real atunci când elementele esenţiale discutate şi asumate în procesul de negociere nu se regăsesc în forma introdusă de Ministerul Muncii în procesul de transparenţă decizională. Avertizăm Guvernul – indiferent dacă este vorba de actuala echipă interimară sau de următoarea – că nu este posibil să ceară stabilitate, performanţă şi asumare din partea angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, în timp ce construieşte un mecanism salarial care reduce veniturile şi adânceşte inechităţile”, au transmis sindicaliştii SANITAS.


AUTORUL RECOMANDĂ

MAI MULT GANDUL.RO

Prietenii se aleg cu inima sau cu nasul? Studiul care arată ce au în comun oamenii care se plac instant

Cercetătorii au analizat probe de miros corporal recoltate de la 20 de perechi de prieteni de același sex. Rezultatele contrazic intuiția obișnuită: nu aspectul...

Recomandăm și ...

Operaţiune a Europol vizând streamingul ilegal – Nouă reţele destructurate la finalul a şapte luni de anchete / 29 de arestaţi, peste 27.000 de adrese URL eliminate / Peste...

Autorităţile judiciare din mai multe ţări au derulat o amplă operaţiune, timp de şapte luni, pentru destructurarea reţelelor spatele streamingului ilegal. 29 de persoane...

Fructele populare cu cele mai multe urme de pesticide: căpșunile și strugurii se află în fruntea clasamentului, potrivit unui raport european

Un raport amplu realizat de EFSA indică faptul că unele dintre cele mai consumate fructe din Europa prezintă în mod constant urme de pesticide,...

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ajuns la Kiev într-o vizită surpriză, pe fondul intensificării atacurilor rusești

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat miercuri o vizită neanunțată la Kiev, în contextul în care Ucraina solicită sprijin suplimentar pentru apărarea...

ULTIMA ORĂ