Decizie fără precedent la ANRE: licența unui furnizor de energie, retrasă după abateri repetate. Ce se întâmplă cu clienții

Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței de furnizare a energiei electrice deținute de societatea GRENERG SRL, ca urmare a unor abateri repetate și sistematice de la obligațiile legale”, a transmis ANRE într-un comunicat.

Decizia intră în vigoare la 19 iunie 2026 și vizează un portofoliu de 22.564 de locuri de consum.

Decizie în premieră a ANRE

Potrivit ANRE, măsura reprezintă o premieră în istoria instituției. Furnizorul a acumulat, în mai puțin de un an, amenzi de 1.165.000 de lei, pentru peste 100 de abateri documentate în urma controalelor.

Principalele abateri constatate au vizat schimbarea furnizorului fără acordul clienților finali, precum și încălcări repetate ale regulilor privind facturarea energiei electrice și relația contractuală cu consumatorii, a precizat ANRE.

„Retragerea licenței este cea mai severă măsură pe care ANRE o poate dispune față de un furnizor și nu este o decizie pe care o tratăm cu ușurință. Dar atunci când abaterile se repetă, când sancțiunile nu produc corectarea comportamentului și când drepturile consumatorilor continuă să fie afectate, Autoritatea are obligația să intervină ferm”, a declarat președintele ANRE, George Niculescu.

El a precizat că, în acest caz, au fost constatate încălcări grave și repetate.

„Clienți finali au fost transferați către acest furnizor fără acordul lor, iar regulile de facturare au fost încălcate în mod constant. După sancțiuni totale de 746.000 de lei aplicate în iunie 2025 și după noi controale care au dus la amenzi suplimentare de 405.000 de lei, a devenit evident că sancțiunea contravențională nu mai era suficientă”, a mai spus Niculescu.

Clienții nu rămân fără curent

ANRE precizează că niciun client al GRENERG nu va rămâne fără energie electrică. Cei 22.564 de clienți afectați, dintre care 22.102 casnici, vor fi redistribuiți către furnizorul de ultimă instanță desemnat pentru luna iunie 2026, fără întreruperea alimentării.

Clienții care nu sunt mulțumiți de prețul oferit de furnizorul de ultimă instanță pot încheia un nou contract cu un furnizor ales de ei.

Potrivit ANRE, primul control la GRENERG a fost derulat în iunie 2025, după informații apărute în spațiul public și sesizări primite de la consumatori. Atunci au fost aplicate amenzi de 760.000 de lei pentru 84 de abateri. Ulterior, în perioada octombrie 2025 – martie 2026, autoritatea a derulat noi controale și a mai aplicat 41 de amenzi, în valoare totală de 405.000 de lei.

MAI MULT MEDIAFAX

Curtea Constituțională judecă joi sesizarea privind ordonanța SAFE

Pe ordinea de zi a CCR se află obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea OUG nr....

Recomandăm și ...

Polonia cere o bază militară permanentă a SUA după decizia lui Trump privind suplimentarea trupelor

Polonia a anunțat miercuri că a transmis Statelor Unite o solicitare oficială pentru înființarea unei baze militare permanente pe teritoriul său, profitând de decizia...

Evaluarea Națională 2026: când încep probele, cum se face admiterea la liceu și ce trebuie să știe elevii de clasa a VIII-a

Încă o săptămână de școală și începe numărătoarea inversă pentru absolvenții de gimnaziu, care până la sfârșitul lunii vor susține și probele Evaluării Naționale....

Generalul (r) Virgil Bălăceanu intervine în cazul contractului cu Rheinmetall semnat în 2023 și nerespectat. Explicația specialistului

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Generalul (r) Virgil Bălăceanu a vorbit despre contractul semnat cu Rheinmetall...

ULTIMA ORĂ