Angajații Metrorex, chinuiți de oprirea lifturilor din Palatul CFR. Unii dintre ei fac ture pe scări de la etajul 4 la 9, zi de zi: „Avem colegi mai în vârstă care și-au prelungit concediile medicale”

Sute de angajați care lucrează în sediul Ministerului Transporturilor, de lângă Gara de Nord, au zile grele de două săptămâni, de când lifturile din clădire au fost oprite. Pe lângă Transporturi, aici funcționează instituții importante, precum CFR sau Metrorex.

Potrivit surselor Gândul, cei mai chinuiți angajați ar fi cei de la compania de metrou, care funcționează pe trei etaje, 4, 6 și 9, iar unii dintre ei trebuie să facă „ture” zilnice între cele trei niveluri, pe scări.

În 21 mai, lifturile din Palatul CFR de lângă Gara de Nord au fost oprite, iar de atunci, angajații din clădirea cu 11 etaje fac mișcare forțată, în fiacre zi. Pentru unii dintre ei, mai în vârstă, mersul la serviciu a devenit o adevărată corvoadă.

Potrivit surselor Gândul, printre cei mai afectați angajați sunt cei de la Metrorex, care funcționează pe trei etaje.

Directoare Metrorex, concediu forțat

„Sunt colegi care zilnic urcă de la etajul 4 la 9, pentru diferite proceduri. Avem colegi, chiar și o directoare, care și-a prelungit concediul medical pentru că nu poate urca scările. Dânsa se afla în medical fix pentru o problemă cu picioarele, iar acum i-ar fi imposibil să urce până la etajul 9”, au precizat surse Metrorex în exclusivitate pentru Gândul.

Joi, 21 mai 2026, un lift de la Ministerul Transporturilor (Palatul CFR) a căzut în gol, de la etajul 4 până la subsol, în timp ce înăuntru se aflau 7 persoane. În urma incidentului, mai mulți angajați s-au ales cu răni.

Lifturile de la Ministerul Transporturilor au intrat în revizie

După incident, potrivit surselor Gândul, lifturile de la Ministerul Transporturilor au intrat în revizie. Au fost marcate corespunzător cu bandă galbenă, iar revizia va fi realizată de ISCIR. De altfel, potrivit surselor, lifturile vor fi puse în funcțiune treptat.

Deși liftul ar fi dispus de multiple sisteme de siguranță, acestea nu au funcționat. Reprezentantul ISCIR a explicat că liftul prezintă și un tambur, o componentă esențială cu rolul de a amortiza căderea.

„Lifturile au mai multe frâne de siguranță, în cascadă, ca să zic așa. Ultimul sistem de siguranță este un tambur, chiar așa se numește, care are rolul de a amortiza. Și chiar așa s-a întâmplat. A amortizat căderea.

Ăsta este rolul lui, să protejeze oamenii: să se rănească, dar să nu moară oamenii”, a explicat reprezentantul ISCIR.


Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Campionatul Mondial 2026: Ghana – Panama 1-0

Caleb Yirenkyi a înscris singurul gol al partidei în minutul cinci al prelungirilor reprizei secunde, iar Ghana a învins Panama cu 1-0 în meciul...

Cupa Mondială 2026: S-a aflat motivul pentru care Messi a izbucnit în lacrimi după ce a marcat cu Algeria. Tatăl său are probleme de sănătate

Lionel Messi a izbucnit în lacrimi marţi seară, după ce a marcat primul său gol în victorie Argentinei cu Algeria, scor 3-0, de la...

Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”

Radu Trifan, fondatorul Asociației Acasă în Banat și managerul Muzeului Satului Bănățean, a cutreierat aproape toate satele din Banat. El a vorbit pentru „Adevărul”...

ULTIMA ORĂ