Meteo. Bucureștiul și mai multe județe, sub cod de furtuni puternice. Avertizarea ANM intră în vigoare azi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă joi, 4 iunie, între orele 12:00 și 23:00. Sunt vizate cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei și sud-vestul Moldovei. Printre zonele aflate sub avertizare se numără Bucureștiul și județele Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul avertizat vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu rafale de 50–70 km/h. De asemenea, este posibilă grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea pe arii restrânse și în restul țării, iar mesajul poate fi actualizat în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor.

Pentru Capitală, prognoza specială arată că vremea va fi în general instabilă în intervalul 04 iunie, ora 09:00 – 23:00. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, vor fi averse ce pot cumula 15–20 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii cu viteze de 50–70 km/h și posibil grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorilor de 25–26 de grade.

În contextul vremii severe, IGSU recomandă populației să urmărească avertizările oficiale, să fixeze obiectele care pot fi luate de vânt, să rămână în interior pe durata furtunii și să evite apropierea de copaci, stâlpi sau cabluri electrice. Șoferii sunt sfătuiți să oprească în locuri sigure, departe de arbori sau cabluri, până la încetarea fenomenelor.

MAI MULT MEDIAFAX

Semnal de alarmă pentru România. Industria auto din Germania a eliminat 126.000 de locuri de muncă.

Datele provin dintr-o analiză realizată de compania de consultanță EY și arată că aproximativ 6% din forța de muncă industrială a dispărut în ultimii...

Recomandăm și ...

Noi trageri LOTO joi 4 iunie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 5,48 milioane de euro

Joi, 4 Iunie , vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile...

Silviu Predoiu: „Noi nu facem nimic altceva decât să cumpărăm arme. Trebuie să evităm lupta. Există diplomație, servicii care pot să facă orice pentru a evita conflictele”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, fost director interimar al SIE, a vorbit despre politica...

Israelul și Libanul spun „da” armistițiului. Hezbollah poate decide sfârșitul confruntărilor

Israelul și Libanul au convenit asupra punerii în aplicare a unui armistițiu, a anunțat Departamentul de Stat al SUA într-o declarație. Acordul este „condiționat...

ULTIMA ORĂ