CCR dezbate joi sesizarea de neconstituţionalitate a legii privind Programul SAFE / Deputaţii reclamă că actul normativ ar conţine dispoziţii ce depăşesc cadrul obiectului de reglementare al Instrumentului SAFE

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, în şedinţa de joi, sesizarea de neconstituţionalitate a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 21/2026, depusă în 27 mai de un grup de 53 de deputaţi. Actul normativ vizează modificarea cadrului legal pentru punerea în aplicare a Programului SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare. Sesizarea vizează atât legea de aprobare în ansamblul său, cât şi, în subsidiar, dispoziţiile care ar depăşi cadrul obiectului de reglementare al Instrumentului SAFE şi care privesc domenii precum PNRR, administraţia publică locală, regimul juridic al funcţiei publice, Codul administrativ, precum şi materia achiziţiilor publice şi a contractelor aflate în derulare.

MAI MULT NEWS.RO

Cum ajungeau în România mașini de lux furate din Europa. DIICOT a făcut 30 de percheziții

Anchetatorii cercetează fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Mașini furate din Europa și...

Recomandăm și ...

Avertismentul lansat de un general leton: Rusia ar putea invada țările membre NATO până la sfârșitul anului 2028

Rusia a dobândit un avantaj în domeniul războiului cu drone față de țările NATO și ar putea încerca să profite de o „fereastră de...

Avertismentul lansat de un general leton: Rusia ar putea invada țările membre NATO până la sfârșitul anului 2028

Rusia a dobândit un avantaj în domeniul războiului cu drone față de țările NATO și ar putea încerca să profite de o „fereastră de...

Blocaj total: activitate suspendată în toată țara, de la ANAF și până la instanțe și Parchete

Un blocaj uriaș a început joi dimineață, 4 iunie 2026, în toată țara: undeva la 18.000 de angajați din Ministerul Finanțelor și ANAF au...

ULTIMA ORĂ