Ajuns la 35 de ani, Valchar este unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai formației Corona Brașov din ultimul deceniu, devenind o figură emblematică pentru echipa de sub Tâmpa.
„Există jucători care trec printr-un club și există jucători care devin parte din identitatea lui. Radim Valchar face parte din a doua categorie”, au transmis reprezentanții Coronei Brașov joi, în momentul anunțării prelungirii contractului.
Născut la Karviná, în Cehia, Valchar are în spate o carieră internațională consistentă.
În perioada junioratului a evoluat în Western Hockey League (WHL), una dintre cele mai importante competiții nord-americane de profil, pentru Portland Winterhawks și Lethbridge Hurricanes. Ulterior, a reprezentat Cehia la Campionatele Mondiale U18 și U20.
De-a lungul carierei, atacantul a jucat în campionatele din Cehia, Slovacia, Franța, Finlanda și România. Cea mai lungă și importantă perioadă a sa a fost petrecută la Brașov, unde a devenit unul dintre cei mai apreciați hocheiști ai echipei.
„Brașovul i-a intrat în suflet, iar el a intrat în sufletul Brașovului”, au mai transmis oficialii clubului.
Prin păstrarea lui Valchar în lot, Corona mizează în continuare pe experiența unuia dintre cei mai importanți jucători ai săi, într-un sezon în care brașovenii își propun să rămână în lupta pentru trofee atât pe plan intern, cât și în competițiile regionale.
Corona Brașov a obținut medaliile de argint în campionatul național, după o finală pierdută cu 1-2 cu ACSH Gheorgheni.
Totodată, a ocupat locul 2 și în competiția regională Erste Liga, cedând în finală tot cu ACSH Gheorgheni, scor 1-4 la general.
MAI MULT MEDIAFAX




