România debutează la Campionatul European Trophy – ediția 2026 de rugby 7s feminin. „Ghindele” țintesc promovarea

Obiectivul tricolorelor este clasarea pe unul dintre primele două locuri la finalul sezonului, poziții care asigură promovarea în primul eșalon european.

După stagiul de pregătire desfășurat la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” din Snagov, stafful tehnic condus de Gabriela Lepciuc a selectat un lot de 13 jucătoare pentru turneul din Croația.

România a fost repartizată în Grupa B, alături de Republica Moldova, Muntenegru și Georgia. Tricolorele vor debuta vineri, de la ora 12:14, împotriva Moldovei, urmând să întâlnească în aceeași zi Muntenegru (18:44). Ultimul meci din grupă este programat sâmbătă, de la ora 12:36, contra Georgiei.

„Este un grup foarte motivat să participe la Campionatul European. A fost o selecție mai dificilă decât în anii trecuți, pentru că nu am putut conta, din motive obiective, pe câteva jucătoare cu experiență. Consider însă că am făcut cel mai competitiv lot posibil cu sportivele disponibile. Obiectivul nostru este pe termen scurt să ne clasăm pe locurile 1-2, pentru că acest lucru ne duce în primul eșalon”, a declarat antrenoarea Gabriela Lepciuc.

Antrenoarea a subliniat că lotul include și câteva jucătoare de 18 ani, aflate la începutul carierei la nivel de senioare, dar care s-au integrat bine în grup și sunt pregătite să confirme în competiție.

Lotul României pentru turneul din Croația

Căpitanul echipei României va fi Raluca Săvădan.

Lotul deplasat la Makarska este format din Dumitrița Babată, Carina Dascălu, Ioana Moise, Ștefania Brânză, Miruna Neagu și Mihaela Botoșeneanu (Politehnica Iași), Theodora Anton, Raluca Săvădan, Ioana Andrășescu și Renata Prisecaru (Agronomia București), Sorina Tilici (CSM/CSU Unirea Alba Iulia), Helenke Teglaș (CSU Cluj) și Sarah-Marie Stoian (Castres Olympique).

Din stafful tehnic fac parte Gabriela Lepciuc – antrenor principal, Mihai Savu – kinetoterapeut și Ovidiu Cârcei – manager.

La turneul de la Makarska participă 12 echipe. În Grupa A evoluează Italia, Elveția, Norvegia și Croația, iar în Grupa C se află Ucraina, Ungaria, Austria și Andorra.

Competiția va continua cu cea de-a doua etapă a Campionatului European Trophy, programată între 26 și 28 iunie la Chișinău, în Republica Moldova.

MAI MULT MEDIAFAX

„Se amestecă în politica noastră”. Scandalul dintre premierul britanic și Elon Musk ia amploare

Premierul britanic Keir Starmer a formulat cele mai dure critici de până acum la adresa lui Elon Musk, acuzându-l pe miliardar că „încearcă să...

Recomandăm și ...

Paradoxul deșertului: Arabia Saudită importă nisip din Australia pentru marile sale proiecte de construcții

Arabia Saudită este acoperită de unele dintre cele mai întinse deșerturi din lume, însă nisipul pe care îl are din abundență nu poate fi...

Supraviețuire incredibilă pe Everest: un ghid montan a fost găsit în viață după șase zile. Soția îi făcuse ritualurile de înmormântare

Un ghid montan nepalez, dat dispărut și presupus mort pe Everest, a fost găsit în viață după șase zile petrecute la peste 7.500 de...

Reacția lui Trump după ce Congresul a votat o rezoluție care îl obligă să retragă forțele americane din Iran

Donald Trump a respins, joi, votul Camerei Reprezentanţilor menit să-i limiteze puterile de a ataca Iranul fără aprobarea Congresului, afirmând că acesta este „lipsit...

ULTIMA ORĂ