UTA Arad transferă un fost internațional român de juniori, cu prezențe la cluburile Brescia, FCSB și Rapid

În vârstă de 28 de ani, Oaidă revine în orașul în care și-a început cariera, după ce a trecut în carieră pe la cluburi din Anglia, Italia și România.

„Răzvan Oaidă este noul jucător al UTA pentru sezonul 2026-2027. După junioratul petrecut la Atletico Arad și experiențe în Anglia, Italia și SuperLiga României, mijlocașul defensiv de 28 de ani va îmbrăca în premieră tricoul «Bătrânei Doamne»”, au transmis oficialii clubului arădean.

Fotbalistul a declarat că revenirea la Arad reprezintă un moment special în cariera sa.

„Sunt fericit că am ajuns aici. Pentru mine, multe lucruri îmi sunt familiare: atmosfera, oamenii, orașul, terenurile și tot ceea ce înseamnă Aradul. Vin cu dorință de muncă, cu energie și abia aștept să începem pregătirea”, a afirmat Oaidă.

Mijlocașul a subliniat și importanța suporterilor pentru noua sa echipă.

„Este clar că orice jucător își dorește să evolueze în fața unui stadion plin la fiecare meci. Acest lucru vine și cu responsabilitate. Suporterii îți oferă energie, iar tu trebuie să le răspunzi prin atitudine, muncă și respect. UTA a fost mereu o echipă greu de învins, mai ales pe teren propriu”, a adăugat acesta.

Patru sezoane petrecute la FCSB

Format la Atletico Arad, Oaidă a făcut parte de-a lungul carierei din loturile cluburilor Wolverhampton Wanderers și Brescia, iar în România a evoluat pentru FC Botoșani, FCSB, Rapid București și Universitatea Cluj. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, fotbalistul este cotat la 100.000 de euro.

Ultima apariție oficială a lui Oaidă a avut loc pe 25 mai 2025, când a evoluat pentru Universitatea Cluj în remiza cu Rapid, scor 2-2, din play-off-ul Superligii.

În perioada petrecută la FCSB, unde a jucat timp de patru sezoane, mijlocașul a fost inclus constant în rotația echipei. Totodată, a făcut parte din generațiile de juniori și tineret ale naționalei României, fără a debuta însă la prima reprezentativă.

Transferul lui Răzvan Oaidă reprezintă una dintre primele mutări importante realizate de UTA în această perioadă de mercato pentru noul sezon.

MAI MULT MEDIAFAX

Probleme constituționale în desemnarea lui Eugen Tomac, premier „pentru că partidele nu se înțeleg”. Jurisprudența CCR îl contrazice pe președintele Nicușor Dan: „candidatul nu este alegerea exclusivă a președintelui”

O serie de decizii ale Curții Constituționale ale României din ultimii 12 ani stabilesc clar cât este sfera de influență a Președintelui României în...

Recomandăm și ...

Oligarhii Rusiei își văd imperiile destrămate. Cum confiscă Kremlinul averi de miliarde sub pretextul luptei anticorupție

În Rusia lui Vladimir Putin, nici măcar miliardarii care au prosperat sub umbrela puterii nu mai sunt în siguranță

Javier Bardem preia rolul torționarului sadic făcut celebru de Robert De Niro. Cum și-a construit personajul din noul „Cape Fear”

Javier Bardem s-a inspirat din comportamentul animalelor sălbatice pentru a îl interpreta pe torționarul sadic din filmul „Cape Fear”, un rol anterior interpretat în...

Prof. dr. Petre Brătilă: Incidenţa globală a incontinenţei urinare poate să meargă până la 25%, ceea ce înseamnă foarte mult. Este subdiagnosticată din cauza fenomenului de pudoare feminină

Una din patru femei suferă de incontinenţă urinară, însă această afecţiune este subdiagnosticată din cauză că, din pudoare, multe femei nu merg la medic,...

ULTIMA ORĂ