Volodimir Zelenski: Peste 700 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei rusești

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, de Ziua Internațională a Copiilor Victime Nevinovate ale Agresiunii, că Rusia trebuie să răspundă pentru crimele comise împotriva copiilor ucraineni de la începutul invaziei la scară largă.

Potrivit unei postări publicate de Zelenski pe Telegram, cel puțin 707 copii și-au pierdut viața în Ucraina de la începutul războiului declanșat de Rusia, scrie Ukrinform.

„De la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia, cel puțin 707 copii ucraineni au fost uciși. În spatele fiecărui număr se află un copil al cărui viitor a fost furat. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru aceste crime”, a transmis liderul ucrainean.

Acesta a declarat că data de 4 iunie marchează Ziua Internațională a Copiilor Victime Nevinovate ale Agresiunii, o zi dedicată copiilor afectați de război și violență.

Ucraina comemorează anual, pe 4 iunie, copiii care au murit în urma agresiunii armate a Rusiei. Ziua comemorativă a fost instituită printr-o rezoluție a parlamentului ucrainean în anul 2021.

La nivel internațional, Ziua Internațională a Copiilor Nevinovați Victime ale Agresiunii este marcată în fiecare an pe 4 iunie. Aceasta a fost instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1982, în cadrul unei sesiuni speciale dedicate situației din Palestina.

Scopul acestei zile este de a atrage atenția asupra violenței și agresiunilor la care sunt supuși copiii în diferite zone de conflict din lume.

MAI MULT MEDIAFAX

Modelul AI care îngrijorează guvernele ajunge în mâinile serviciilor SUA

Potrivit unei persoane apropiate situației, citate de FT, Mythos ar putea fi util în operațiuni de infiltrare a rețelelor unor state precum China sau...

Recomandăm și ...

Exporturile de petrol ale Iranului au coborât la cel mai redus nivel din ultimii şase ani

Exporturile iraniene de ţiţei şi condensat au scăzut în luna mai la cel mai redus nivel din cel puţin ultimii şase ani, coborând mult...

Rusia intensifică atacurile aeriene asupra Ucrainei pe fondul blocajului de pe front. Moscova mizează pe teroare și uzură

Rusia a lansat în ultimele luni cele mai ample atacuri aeriene de la începutul războiului, bombardând Ucraina cu un număr record de drone și...

Modelul AI care îngrijorează guvernele ajunge în mâinile serviciilor SUA

Potrivit unei persoane apropiate situației, citate de FT, Mythos ar putea fi util în operațiuni de infiltrare a rețelelor unor state precum China sau...

ULTIMA ORĂ