Marjane Satrapi, autoarea „Persepolis” și regizoarea filmului „Radioactive”, a murit la 56 de ani

Potrivit unui comunicat transmis agenției AFP de familie și prieteni, Satrapi „a murit de tristețe” la puțin peste un an după decesul soțului său, Mattias Ripa, care s-a stins din viață la 8 aprilie 2025.

Născută în Iran, Satrapi s-a stabilit în Franța la începutul anilor 1990, după ce părinții au trimis-o în Europa pentru studii, dorind să o protejeze de restricțiile impuse de regimul islamic instaurat după revoluția din 1979.

Experiențele trăite în copilărie și adolescență sub conducerea ayatollahului Ruhollah Khomeini au stat la baza romanului grafic Persepolis, una dintre cele mai apreciate opere autobiografice contemporane. Adaptarea cinematografică realizată în 2007 împreună cu regizorul Vincent Paronnaud a câștigat Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes.

După succesul „Persepolis”, cei doi au colaborat și la filmul de animație Chicken with Plums, inspirat de un alt roman grafic semnat de Satrapi.

Regizoarea și-a făcut debutul în filmul artistic live-action cu comedia polițistă Gang of the Jotas, iar ulterior a fost cooptată la Hollywood, unde a regizat comedia fantastică The Voices, cu Ryan Reynolds și Gemma Arterton în distribuție.

Un alt proiect important al carierei sale a fost Radioactive, producție dedicată vieții savantei Marie Curie, cu Rosamund Pike în rolul principal.

Ultimul său lungmetraj a fost Dear Paris, o producție corală despre destine intersectate în capitala Franței.

Pe lângă activitatea artistică, Satrapi a fost o critică vocală a regimului de la Teheran și o susținătoare constantă a drepturilor femeilor din Iran. În timpul protestelor declanșate de mișcarea Woman Life Freedom, ea a organizat manifestații de solidaritate în Franța și a denunțat public represiunea autorităților iraniene.

Prin opera sa artistică și activitatea civică, Marjane Satrapi a devenit una dintre cele mai influente voci ale diasporei iraniene și o figură importantă a cinematografiei și literaturii contemporane.

MAI MULT MEDIAFAX

„Se amestecă în politica noastră”. Scandalul dintre premierul britanic și Elon Musk ia amploare

Premierul britanic Keir Starmer a formulat cele mai dure critici de până acum la adresa lui Elon Musk, acuzându-l pe miliardar că „încearcă să...

Recomandăm și ...

Reacția lui Trump după ce Congresul a votat o rezoluție care îl obligă să retragă forțele americane din Iran

Donald Trump a respins, joi, votul Camerei Reprezentanţilor menit să-i limiteze puterile de a ataca Iranul fără aprobarea Congresului, afirmând că acesta este „lipsit...

Accident cu două maşini şi un tramvai pe strada Barbu Văcărescu din București. Circulaţie oprită în zonă

Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un tramvai a avut loc joi după-amiază pe strada Barbu Văcărescu din București. Potrivit...

Groenlanda face parte din Danemarca. „Deocamdată”, afirmă Marco Rubio în faţa congresmenilor. El spune că viitorul summit NATO de la Ankara va fi probabil „cel mai important” din istoria...

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a recunoscut miercuri că Groenlanda face parte din Danemarca, dar a adăugat: „deocamdată”. Totuşi, el a semnalat...

ULTIMA ORĂ