ANCOM: Furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune trebuie să anunţe în avans abonaţii când modifică tarifele

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) informează utilizatorii că furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune pot modifica unilateral clauze din contracte, cum ar fi preţul sau modul de tarifare, dacă acest lucru este prevăzut în document. Au, însă, obligaţia de a notifica în avans abonaţii cu privire la intenţia de modificare şi de a le acorda un termen de cel puţin 30 de zile de la primirea notificării pentru a decide dacă acceptă noile condiţii sau denunţă unilateral contractul, fără plata unor penalităţi sau despăgubiri. Precizările ANCOM vin în contextul anunţurilor recente cu privire la modificarea tarifelor la telefonie, internet şi televiziune. Autoritatea le reaminteşte utilizatorilor ce drepturi au atunci când furnizorii modifică contractele.

MAI MULT NEWS.RO

A încercat să răpească de la școală fiul unor polițiști din Bihor și a ajuns în arest

Incidentul s-a produs marți, la o școală din Aleșd. Potrivit Bihoreanul, Călin Valentin Varga s-a dus la unitatea de învățământ în jurul orei 16, susținând...

Recomandăm și ...

Xi Jinping anunță că va merge în Coreea de Nord, prima deplasare după aproape șapte ani. Vizita care schimbă calculele din Asia

Liderul chinez Xi Jinping va efectua săptămâna viitoare prima sa vizită în Coreea de Nord din 2019. Deplasarea are loc într-un moment sensibil, marcat...

Dacia crește puternic în Germania, dar este depășită de BYD pentru prima dată

Vânzările mărcii Dacia pe cea mai mare piață auto din Europa au crescut și în luna mai, cu un procent care arată că startul...

Românii vor afla prin SMS când se apropie de consumul de energie estimat și vor putea da review-uri furnizorului

Românii vor primi notificări prin SMS de la furnizorul de energie electrică, atunci când se apropie de consumul estimat lunar. Măsura îi va ajuta pe...

ULTIMA ORĂ