Trafic restricționat în Sectorul 1 de „Ziua Olimpică 2026”. Autobuzele circulă deviat

Crossul Național „Ziua Olimpică” va avea loc sâmbătă, la București. Iubitorii sportului sunt așteptați în Piața Arcul de Triumf, pentru o celebrare a sportului olimpic în anul Nadiei Comăneci. Crossul este dedicat copiilor, adolescenților, dar și tinerilor, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

În contextul acestui eveniment, traficul rutier din Sectorul 1 va fi restricționat astfel:

  • Pe Șos. Kiseleff, ȋntre Piaţa Arcul de Triumf şi Str. Arh. Ion Mincu – sâmbătă între orele 07:00 – 15:00.
  • Str. Alexandru Constantinescu – de vineri la ora 18:00 până sâmbătă la ora 18:00.
  •  Bd. Mareşal Alexandru Averescu – sâmbătă, între orele: 07:00 – 15:00.

Traseul liniei 282 de schimbă vineri

Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public București – Ilfov   (TPBI), vineri, începând cu ora 18:00 și până la finalul programului, autobuzele vor circula deviat astfel:

Linia 282 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Şoseaua Fundeni” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Gara Basarab”, pe Bd. Regele Mihai I, Bd. Mărăşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, revenind apoi pe traseul de bază.

Pe sensul către „Şoseaua Fundeni”, linia 282 va funcţiona pe traseul de bază ȋntre „Gara Basarab” şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/ Str. Alexandru Constantinescu, apoi pe un traseu prelungit pe Bd. Ion Mihalache, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, Str. Parcului, Bd. Poligrafiei, Bd. Regele Mihai I, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Constantin Prezan, revenind apoi pe traseul de bază.

Cum vor circula autobuzele sâmbătă?

Sâmbătă, de la ora ieșirii parcului și până la finalul programului, autobuzele 100, 203, 205 și 282 vor avea următorul traseu deviat:

Linia 100 va circula pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascǎr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bǎlcescu, Bd. I. C. Brătianu, „Piața Unirii 2”.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.


Linia 203 va circula pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Cartier Greenfield” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Victoriei, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.


Linia 205 va circula pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „M Străulești” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, apoi pe traseul stabilit conform restricţiilor aferente evenimentului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, şi anume pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, „Piața Unirii 2”.

Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.


Linia 282 va circula pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Şoseaua Fundeni” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Gara Basarab”, pe Bd. Regele Mihai I, Bd. Mărăşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, revenind apoi pe traseul de bază.

Pe sensul către „Şoseaua Fundeni”, linia 282 va circula pe traseul de bază ȋntre „Gara Basarab” şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/ Str. Alexandru Constantinescu, apoi pe un traseu prelungit pe Bd. Ion Mihalache, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, Str. Parcului, Bd. Poligrafiei, Bd. Regele Mihai I, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Constantin Prezan, revenind apoi pe traseul de bază.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Putin spune că poate trimite gaz Germaniei „de mâine”: „Trebuie doar apăsat un buton”

Putin le-a spus jurnaliștilor, la Sankt Petersburg, că una dintre cele două conducte ale Nord Stream 2 este intactă și ar putea începe să...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan: „Vom avea o atitudine responsabilă, că vom fi într-o formă de guvernare sau în opoziţie”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că partidul pe care îl conduce va susţine, indiferent dacă va fi la putere sau în opoziţie, acele proiecte...

Putin spune că poate trimite gaz Germaniei „de mâine”: „Trebuie doar apăsat un buton”

Putin le-a spus jurnaliștilor, la Sankt Petersburg, că una dintre cele două conducte ale Nord Stream 2 este intactă și ar putea începe să...

Ion Cristoiu a anunțat o premieră politică la numirea lui Tomac ca premier: „Este primul Guvern prezidențial din istoria României post-decembristă”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Guvernul...

ULTIMA ORĂ