Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru și despre șansele acestuia de a strânge o majoritate în Parlament. Social-democratul spune că abilitatea de negociere va fi decisivă în perioada următoare.
„Da, îl cunosc pe Eugen Tomac, dar nu îi știu foarte bine background-ul. Este o persoană care are vorbele la el. Nu este un om conflictual. Până la urmă, abilitatea de a negocia cred că este esențială în acest moment și sigur aș putea să fac și o antiteză cu fostul prim-ministru (n.r. Ilie Bolojan), care nu avea această abilitate.
Sper că domnul Tomac să o aibă. Din punctul nostru de vedere, sigur că prima opțiune era un guvern politic. Dacă președintele a hotărât că un tehnocrat sau un așa-zis tehnocrat, cum ați spus și dumneavoastră, este potrivit pentru această poziție și au existat discuții preliminare cu partidele politice și există șansa unei majorități, în mod evident și Partidul Social Democrat va susține o astfel de soluție. Nu avem niciun motiv”, a declarat Alexandru Rafila.
Ce condiții are PSD vizavi de formarea noului guvern
Fostul ministru al Sănătății a subliniat că PSD are două condiții clare în privința formării noului Executiv și că varianta actuală nu încalcă aceste linii roșii.
„Am avut două linii roșii. Una a fost legată de imposibilitatea formării unui guvern împreună cu AUR și cea de-a doua în ceea ce privește revenirea domnului Bolojan în postura de prim-ministru. Este clar că domnul Tomac nu vine nici cu o soluție de tip AUR și nu vine, fiind desemnat ca prim-ministru, cu niciun fel de legătură cu domnul Bolojan, cel puțin aparent”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă noul premier va reuși să obțină sprijinul necesar în Parlament, ministrul a spus că totul depinde de negocieri și de capacitatea de a convinge partidele.
„Eu sper să strângă o majoritate, dar lucrul acesta depinde foarte mult de abilitatea dânsului de a discuta și de a negocia cu partidele parlamentare, mai mari sau mai mici, pentru că există mulți sateliți în momentul de față. Sunt foarte mulți parlamentari care au părăsit grupurile parlamentare din care făceau parte, plus cei neafiliați.
Este un număr destul de mare la care se pot adăuga, bineînțeles, minoritățile naționale și membrii Partidului Social Democrat. Punctul nostru de vedere nu este legat neapărat de persoana prim-ministrului, cât mai degrabă de programul de guvernare, care trebuie să includă în mod evident propunerile Partidului Social Democrat”, a precizat Rafila.
„Criteriul principal ar trebui să fie competența, nu apartenența politică”
Social-democratul a mai spus că prioritățile țin de proiectele europene și de securitate, iar viitorul guvern va trebui să vină cu un program credibil. De asemenea, în ceea ce privește componența viitorului Executiv, ministrul a subliniat că criteriul principal ar trebui să fie competența, nu apartenența politică.
„Până la urmă, cred că toți avem niște priorități, fie că discutăm de proiectele europene, fie că discutăm de partea de apărare, care este extrem de importantă în momentul de față. Dacă domnul Tomac va avea înțelepciunea de a prezenta într-un mod credibil un program de guvernare și dacă lucrurile pe care le discutăm și le promitem se și întâmplă atunci când acest guvern începe să funcționeze după învestirea în Parlament, atunci noi nu avem niciun motiv să nu susținem o astfel de soluție.
Eu cred că cel mai important lucru în momentul de față nu este apartenența politică. Cred că cel mai important lucru este competența”, a conchis acesta.
MAI MULT MEDIAFAX


