Explozia dronei maritime din Portul Constanța putea fi anticipată. Generalul (r) Dorin Toma: „Trebuia să ne așteptăm că poate exploda oricând”

Într-un interviu acordat Digi24, acesta a explicat că dronele navale folosite în războiul din Marea Neagră sunt programate să se autodistrugă atunci când pierd legătura cu operatorul.

Drona navală Măgura. Sursa foto: Danylo Antoniuk / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Potrivit generalului în rezervă, cel mai probabil drona și-a pierdut capacitatea de navigație după ce semnalul GPS a fost bruiat, iar operatorul nu a mai putut menține controlul asupra acesteia. „Cred că a fost efectiv vorba de bruierea semnalului GPS. Drona respectivă a intrat în derivă”, a explicat Dorin Toma. Acesta a precizat că astfel de sisteme sunt controlate de la distanță prin rețeaua Starlink, însă acoperirea nu este permanentă pe întreaga suprafață a Mării Negre. „Operatorul a pierdut legătura cu drona. În aceste condiții, are un sistem automat de autodistrugere”, a declarat fostul comandant NATO.

„Nu trebuia să fim luați prin surprindere”

Generalul susține că procedura de autodetonare este o caracteristică bine cunoscută a acestor drone. Motivul este simplu: împiedicarea capturării tehnologiei de către armata rusă. „Este foarte clar motivul: această tehnologie să nu intre în posesia armatei ruse”, a explicat el.

În opinia sa, după identificarea dronei în port, autoritățile ar fi trebuit să considere explozia un risc iminent. „În momentul în care a intrat în derivă și a ajuns în zona respectivă, în Portul Constanța, trebuia să ne așteptăm că poate exploda oricând. Nu știam exact când a fost setat sistemul de autodistrugere”, a afirmat Dorin Toma. Fostul militar a criticat ideea că explozia ar fi reprezentat un eveniment neașteptat. „Acesta este procedura de operare. Ar fi trebuit să ne așteptăm. Nu să fim luați prin surprindere”, a spus el.

Posibilitatea existenței mai multor drone

Dorin Toma a declarat că scenariul în care mai multe drone au ajuns în apropierea litoralului românesc este plauzibil. Potrivit acestuia, armata ucraineană folosește frecvent roiuri de drone în cadrul misiunilor navale și nu operează, de regulă, cu un singur aparat. „Armata ucraineană lansează roiuri de drone, nu lansează o singură dronă. Pot fi mai multe lansate simultan pentru aceeași misiune”, a explicat generalul.

De ce sunt greu de detectat

Una dintre întrebările ridicate după incident este modul în care drona a ajuns în Portul Constanța fără să fie observată de sistemele de supraveghere. Generalul Toma admite că detectarea unor astfel de aparate este dificilă. „Are o siluetă foarte joasă, este la nivelul mării și se deplasează cu viteze care pot ajunge la aproximativ 90 km/h”, a explicat el. Totuși, fostul comandant NATO consideră că există soluții tehnice care ar putea crește capacitatea de avertizare.

Drona navală Măgura. Sursa foto: Danylo Antoniuk / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Acesta a menționat utilizarea platformelor aeriene, a senzorilor acustici montați pe geamanduri și a sistemelor termice în infraroșu capabile să identifice căldura emisă de motorul dronei. „Sunt senzori acustici, senzori termici și supraveghere aeriană care pot contribui la detectarea unor astfel de drone înainte ca acestea să ajungă în apropierea infrastructurii critice”, a declarat Dorin Toma.

Incidentul care a declanșat alerta în Constanța

Declarațiile fostului comandant NATO vin după incidentul produs joi în Portul Constanța, unde o dronă maritimă a explodat într-o zonă operațională. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, au instituit un perimetru de siguranță și au transmis un mesaj RO-ALERT prin care populația era îndemnată să evacueze zona pe o rază de un kilometru și să se adăpostească în spații protejate. Ancheta privind originea dronei și circumstanțele exacte ale exploziei este în desfășurare.

MAI MULT MEDIAFAX

Medicul de familie, primul filtru al pacientului: cum ajungi corect la analize, specialist și servicii CAS (P)

Pentru mulți pacienți, problema nu este doar accesul la servicii medicale, ci alegerea punctului corect de pornire. Apar simptome, analize modificate sau o stare...

Recomandăm și ...

Radu Miruță, detalii de ultimă oră despre motivul pentru care l-a sunat pe omologul ucrainean legat de drona din Constanța

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a făcut declarații de ultimă oră legat de explozia dronei ucrainene în Portul Constanța. El a confirmat că ...

Medicul de familie, primul filtru al pacientului: cum ajungi corect la analize, specialist și servicii CAS (P)

Pentru mulți pacienți, problema nu este doar accesul la servicii medicale, ci alegerea punctului corect de pornire. Apar simptome, analize modificate sau o stare...

FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP

Conceptul Audi C nu s-a transformat într-un Audi TT, așa cum s-a speculat, ci a devenit „cel mai rapid și puternic vehicul de serie...

ULTIMA ORĂ