Arafat: „Suntem obligați să considerăm că mai există drone în zonă”

Șeful DSU a anunțat că la ora 13:30 va fi o întâlnire cu reprezentanții tuturor autorităților din Constanța, inclusiv cu ministrul de Interne, prezent la sediul MAI.

Decizia de ridicare a evacuării va fi luată exclusiv pe baza informațiilor centralizate în urma acestei ședințe.

Căutările continuă pe coastă

Elicopterul SMURD, cu piloți militari la bord – specialiști în recunoașterea unor astfel de dispozitive – execută misiuni de supraveghere de-a lungul coastei. Un elicopter Black Hawk adus de la Tulcea acoperă și el zona. Până la momentul declarației, nicio altă dronă nu fusese identificată.

„Suntem obligați să considerăm că mai există”

Arafat a subliniat că autoritățile nu pot exclude prezența altor drone: „Trebuie să considerăm posibilitatea că există alte drone în zonă. Suntem obligați să ne gândim așa”.

A precizat că nu deține nicio confirmare privind numărul exact al dispozitivelor care ar putea fi în apele din zonă.

MAI MULT MEDIAFAX

Un nou scandal pe programul SAFE: o companie americană îl acuză pe ministrul Radu Miruță că dezinformează și face apel la Nicușor Dan

Compania General Dynamics European Land Systems susține că informaţiile apărute public despre noua achiziţie de transportoare blindate PIRANHA 5 sunt inexacte şi afirmă că...

Recomandăm și ...

Bulgaria intră în alertă după explozia dronei de la Constanța. Pescarilor li s-a cerut să nu mai iasă în larg

Forţele Navale bulgare au luat măsuri de consolidare a supravegherii coastei bulgare a Mării Negre, în urma exploziei de vineri a unei drone maritime...

Șoșoacă îi spune lui Putin, la Sankt Petersburg, că românii nu-l urăsc: „Nu vrem să ajutăm Ucraina, dar România e condusă de Bruxelles”

Șoșoacă îi spune lui Putin, la Sankt Petersburg, că românii nu-l urăsc: „Nu vrem să ajutăm Ucraina, dar România e condusă de Bruxelles”

Vladimir Putin răspunde sec la scrisoarea „grosolană” a lui Volodimir Zelenski: „Nu văd interesul unei întâlniri”

Vladimir Putin a respins sec ideea unei întâlniri faţă în faţă cu Volodimir Zelenski, după ce acesta i-a adresat o scrisoare deschisă în care...

ULTIMA ORĂ