Ucraina confirmă că drona de la Constanța este ucraineană, dar spune că a fost afectată de bruiajul rusesc

Potrivit autorităților de la Kiev, partea ucraineană a transmis informațiile necesare Forțelor Navale Române pentru a preveni eventuale victime în rândul populației civile. Ucrainenii susțin că incidentul s-a produs în timpul îndeplinirii unor misiuni în Marea Neagră.

Anunțul vine în contextul incidentului de vineri, 5 iunie, din Portul Constanța, unde o dronă maritimă descoperită în Portul Civil Constanța, în apropierea sediului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat în jurul orei 10:30. Ministerul Apărării Naționale a transmis că nu au fost înregistrate victime, iar zona fusese deja securizată și izolată de SRI, Garda de Coastă și MApN.

MApN a precizat că drona era „de tipul celor folosite în războiul din Ucraina”, dar că obiectul nu făcea parte din dotarea Armatei României și nu fusese implicat în exercițiile recente desfășurate de România în zona Mării Negre. Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Într-o comunicare ulterioară, MApN a anunțat că a fost informat la ora 06:20 despre prezența unei drone maritime în Dana 78 a portului Constanța și că ambarcațiuni și elicoptere ale ministerului supraveghează zona. Autoritățile au subliniat că situația este în dinamică.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Trump își accelerează agenda anti-imigrație cu un nou pachet uriaș de finanțare

Congresul american este pe punctul de a aproba un nou pachet de finanțare de aproape 70 de miliarde de dolari destinat Departamentului pentru Securitate...

Recomandăm și ...

JD Vance irită guvernul britanic comentând despre uciderea unui tânăr alb, un caz care a agitat extrema dreaptă

Serviciile prim-ministrului britanic Keir Starmer au denunţat vineri încercările de ingerinţă, după ce vicepreşedintele american JD Vance a condamnat modul în care Regatul Unit...

Keir Starmer: Rusia ar putea ataca NATO "începând cu anul 2030"

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că, potrivit evaluărilor serviciilor de informații ale Regatului Unit și ale aliaților din NATO, Rusia ar putea fi...

FOTO Revoltă în Ministerul Proiectelor Europene. Protest cu covrigi și pancarte al angajaților

Angajații organismelor intermediare regionale din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat în mai multe regiuni ale țării față de restructurarea structurilor implicate...

ULTIMA ORĂ