Nicușor Dan respinge acuzațiile că își face „guvernul lui”: „Nu există o altă soluție pro-occidentală. Țara trebuie guvernată”

„Din momentul ăsta este o discuție din care eu m-am extras. Este o discuție strict între Eugen Tomac și persoanele pe care dumnealui și le dorește. Sunt persoane interesante între consilierii mei. O să vedem. E decizia lui”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a respins și comparațiile cu acuzațiile formulate în trecut la adresa foștilor președinți Traian Băsescu și Klaus Iohannis, potrivit cărora aceștia și-ar fi creat „propriul guvern”. Nicușor Dan a susținut că situația actuală este diferită, deoarece, în opinia sa, nu există în acest moment o altă soluție politică pro-occidentală.

„Diferența fundamentală este că, dacă un guvern al predecesorilor mei eșua, exista o alternativă clar pro-occidentală. Asta e diferența fundamentală”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a insistat că desemnarea lui Eugen Tomac nu a fost motivată de orgoliu politic sau de dorința de a controla viitorul Cabinet, ci de nevoia de a răspunde unei situații politice complicate.

„În alegerea pe care eu am făcut-o n-a fost vreun orgoliu sau vreo dorință, ci a fost să răspund la o necesitate. Pentru că, realmente, nu există o altă soluție pro-occidentală în momentul ăsta”, a declarat președintele.

Întrebat cine își va asuma un eventual eșec al viitorului Executiv, Nicușor Dan a răspuns că fiecare om politic este responsabil pentru deciziile pe care le ia.

„Orice om politic își asumă toate gesturile pe care le face. Dar, repet, în momentul acesta a fost un gest de asumare a unei realități. Țara trebuie guvernată”, a mai spus președintele.

MAI MULT MEDIAFAX

Trei pui de tigru siberian, specie pe cale de dispariție, s-au născut la Grădina Zoologică din Ljubljana

Momente de emoție și bucurie la Grădina Zoologică din Ljubljana, după nașterea a trei pui de tigru siberian, una dintre cele mai rare și...

Recomandăm și ...

Indignare în Franţa faţă de eşecurile justiţiei, după ce a fost făcut public cazierul suspectului în cazul uciderii unei fetiţe. Ministrul justiţiei cere scuze familiei şi poporului francez

Un cadavru descoperit în sud-vestul Franţei a fost identificat vineri ca fiind al unei fete de 11 ani dispărute de o săptămână, un caz...

Cum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică

Orașul Târnăveni și-a orientat în trecut economia în jurul combinatului chimic, singurul producător de carbid din România. Complexul industrial avea mii de salariați, dar...

Cum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică

Orașul Târnăveni și-a orientat în trecut economia în jurul combinatului chimic, singurul producător de carbid din România. Complexul industrial avea mii de salariați, dar...

ULTIMA ORĂ