Prăbușire dramatică pe burse / Cea mai severă cădere – Nasdaq peste 4%, după un val de vânzări ale companiilor de tehnologie

Principalii indici bursieri din Statele Unite au încheiat ședința de vineri în scădere puternică, după un val de vânzări care a lovit în special companiile din tehnologie, potrivit Forbes.

Nasdaq a înregistrat cea mai severă cădere, pierzând 4,1% și ștergând aproape toate câștigurile acumulate în ultima lună.

Indicele S&P 500 a coborât cu 2,6%, marcând totodată primul recul săptămânal după nouă săptămâni consecutive de creștere.

Marile companii de tehnologie – cele mai afectate

Chiar și în aceste condiții, indicele rămâne pe plus cu 1,7% raportat la ultima lună de tranzacționare.

Și Dow Jones Industrial Average a închis pe minus, cu o scădere de 1,3% în ședința de vineri, deși pe termen de o lună indicele păstrează un avans de peste 3%.

Cele mai afectate au fost marile companii din tehnologie.

Acțiunile Intel s-au prăbușit cu peste 11%, Oracle a pierdut 9,5%, iar Nvidia a scăzut cu aproape 6%.

Analiștii notează că, dacă S&P 500 ar fi continuat să crească și săptămâna aceasta, indicele ar fi bifat cea mai lungă serie de aprecieri consecutive din 1985.

Nici Bitcoin nu se simte prea bine

Scăderile nu s-au limitat, însă, doar la bursă.

Bitcoin a coborât sub pragul de 60.000 de dolari pentru prima dată de la finalul anului 2024, după ce compania de investiții cripto controlată de miliardarul Michael Saylor a anunțat că va vinde 32 de bitcoini pentru a atrage aproximativ 2,5 milioane de dolari.

În același timp, aurul și argintul au ajuns la cele mai reduse cotații din ultimele luni, pe fondul unui raport solid privind piața muncii din SUA.

De regulă, în perioade caracterizate de incertitudine economică, metalele prețioase sunt preferate de investitori.

MAI MULT MEDIAFAX

SUA anunță că au doborât drone iraniene în zona Strâmtorii Ormuz

Armata americană a anunțat că a interceptat și doborât patru drone iraniene lansate vineri spre Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime...

Recomandăm și ...

SUA anunță că au doborât drone iraniene în zona Strâmtorii Ormuz

Armata americană a anunțat că a interceptat și doborât patru drone iraniene lansate vineri spre Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime...

Cetățenii pot cere TVA înapoi pentru cumpărături în UE. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Mulți turiști care vizitează Europa nu știu că au dreptul să recupereze TVA-ul plătit pentru cumpărăturile efectuate în țările Uniunii Europene. În unele state,...

Trump vrea noi concedieri în serviciile de informații ale SUA

Președintele american Donald Trump a declarat că dorește reducerea personalului din cadrul Biroului Directorului Național pentru Informații (DNI), după numirea lui Bill Pulte în...

ULTIMA ORĂ