Îndemnul unui diplomat SUA pentru liderii din Taiwan: Nu trebuie doar să cheltuiți mai mult pentru propria apărare, ci și mai inteligent

„Este esențial ca Taiwanul nu doar să cheltuiască mai mult pentru propria apărare, ci și să cheltuiască mai inteligent. Și nu există o modalitate mai inteligentă prin care Taiwanul poate asigura descurajarea imediată decât investind în sisteme fără pilot”, a declarat Raymond Greene, directorul Institutului American din Taiwan, citat de Reuters

„Conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu au demonstrat că dronele schimbă caracterul războiului, oferind Taiwanului oportunități enorme de a restabili echilibrul militar trans-strâmtoare”, a mai subliniat Greene. 

Cheltuielile de apărare în Taiwan

Declarațiile vin în contextul în care parlamentul taiwanez, dominat de opoziție, a aprobat luna trecută doar două treimi din pachetul suplimentar de cheltuieli pentru apărare în valoare de 40 de miliarde de dolari solicitat de președintele Lai Ching-te în luna decembrie. 

Deși Greene a subliniat că relația Statele Unite – Taiwan nu a suferit schimbări, anunțul președintele american Donald Trump privind analizarea aprobării unui nou pachet de vânzări de armament către Taiwan, estimat la aproximativ 14 miliarde de dolari, a generat o anumită incertitudine. 

„Menținerea păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan este absolut esențială pentru bunăstarea economică a Statelor Unite, Taiwanului și a întregii lumi”, susține oficialul american. 

Pacea, garantată prin descurajare

La rândul său, Shen Yu-chung, ministru adjunct în cadrul Consiliului pentru Afaceri Continentale din Taiwan, a afirmat că pacea poate fi obținută doar prin descurajare. 

„Taiwanul trebuie să se bazeze pe descurajare prin forță. Aceasta nu este doar o apărare a suveranității naționale a Taiwanului, ci și o protejare a intereselor comune ale regiunii indo-pacifice și ale democrațiilor din întreaga lume”, a declarat oficialul taiwanez. 

MAI MULT MEDIAFAX

ANPC, amenzi de peste trei milioane de lei în urma controalelor din prima săptămână a lunii iunie

„În perioada 1-5 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat ample acțiuni de control la peste 1.300 de operatori economici, având...

Recomandăm și ...

O româncă a primit interdicție de a mai zbura cu Wizz Air timp de un an. Ce a făcut în timpul zborului Roma–București

O româncă s-a închis în toaleta avionului și și-a aprins o țigară electronică, însă a fost surprinsă de personalul de bord, oprită și sancționată. 

Poliţia canadiană a arestat 46 de persoane, preponderent români, şi a identificat 164 de suspecţi într-o amplă anchetă privind „turismul infracţional” / Cum acţionau

Poliţia canadiană a arestat 46 de persoane, preponderent români, şi a identificat 164 de suspecţi, tot majoritar români, într-o amplă anchetă privind „turismul infracţional”....

ULTIMA ORĂ