G4 Media: Curtea Supremă a anulat probele SRI din dosarul „Loteria Română” a lui Maricel Păcuraru

Decizia a fost pronunțată pe 4 iunie 2026 de judecătoarele Adina Adriana Radu și Adriana Ispas, desființând o încheiere anterioară din ianuarie 2026, prin care judecătorul Alin Nicolescu respinsese ca inadmisibilă solicitarea de verificare a legalității acestor probe, potrivit G4 Media. 

Prin noua hotărâre, instanța supremă a admis sesizarea trimisă de Tribunalul București și a constatat nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor autorizate prin mandate de securitate națională în perioada 2010-2013. 

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Păcuraru Maricel şi S.C. Global Network System S.R.L. împotriva încheierii nr. (…) din data de 20 ianuarie 2026, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. (…)/2015. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. (…)2015. Constată nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor electronice autorizate prin încheierile judecătorului din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au stat la baza emiterii mandatelor de securitate naţională: mandatul nr. (…)/21.09.2010, mandatul nr. (…)/09.08.2011, mandatul nr. (…)/09.11.2011,  mandatul nr. (…)/07.05.2012, mandatul nr. (…)/29.01.2013, mandatul nr. (…)/26.04.2013, două mandate cu nr. (….)/07.02.2012, mandatul nr. (…)/06.12.2011, mandatul nr. (…)/02.08.2012 şi două mandate cu nr. (…)/13.09.2011, precum şi a notelor de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor electronice efectuate în baza acestor mandate. Dispune comunicarea de îndată a încheierii completului de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, care a dispus sesizarea (…) Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 iunie 2026”, a decis ÎCCJ. 

Citește în continuare pe G4 Media.

MAI MULT MEDIAFAX

Echipa de start pentru amicalul România-Țara Galilor

FRF a prezentat echipa de start pentru meciul de sâmbătă seara: ROMÂNIA: 12. Hindrich – 23. Sorescu, 15. Burcă, 13. M. Ilie, 17. Eissat –...

Recomandăm și ...

Reuters: Jucătorii Iranului au primit vizele pentru SUA înaintea Cupei Mondială 2026, însă o parte din staff încă așteaptă aprobarea

Jucătorii naționalei Iranului au primit vize pentru intrarea în Statele Unite înainte de Cupa Mondială, însă mai mulți membri ai staffului administrativ nu au...

Volei masculin: România – Kosovo, scor 3-0, în al doilea meci din European League 2026

Naţionala României a obţinut, sâmbătă, prima victorie din European League 2026, scor 3-0, cu Kosovo, la turneul de la Riga. Urmează turneul de la...

AUR: Raportul privind explozia dronei din Portul Constanța riscă să nu fie făcut public niciodată

Deputatul AUR Călin Matieș a reacționat la declarațiile președintelui Nicușor Dan, care a anunțat că un raport privind explozia dronei maritime din Portul Constanța...

ULTIMA ORĂ