G4 Media: Curtea Supremă a anulat probele SRI din dosarul „Loteria Română” lui Maricel Păcuraru

Decizia a fost pronunțată pe 4 iunie 2026 de judecătoarele Adina Adriana Radu și Adriana Ispas, desființând o încheiere anterioară din ianuarie 2026, prin care judecătorul Alin Nicolescu respinsese ca inadmisibilă solicitarea de verificare a legalității acestor probe, potrivit G4Media. 

Prin noua hotărâre, instanța supremă a admis sesizarea trimisă de Tribunalul București și a constatat nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor autorizate prin mandate de securitate națională în perioada 2010-2013. 

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Păcuraru Maricel şi S.C. Global Network System S.R.L. împotriva încheierii nr. (…) din data de 20 ianuarie 2026, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. (…)/2015.

Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. (…)2015.

Constată nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor electronice autorizate prin încheierile judecătorului din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au stat la baza emiterii mandatelor de securitate naţională: mandatul nr. (…)/21.09.2010, mandatul nr. (…)/09.08.2011, mandatul nr. (…)/09.11.2011,  mandatul nr. (…)/07.05.2012, mandatul nr. (…)/29.01.2013, mandatul nr. (…)/26.04.2013, două mandate cu nr. (….)/07.02.2012, mandatul nr. (…)/06.12.2011, mandatul nr. (…)/02.08.2012 şi două mandate cu nr. (…)/13.09.2011, precum şi a notelor de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor electronice efectuate în baza acestor mandate.

Dispune comunicarea de îndată a încheierii completului de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, care a dispus sesizarea (…) Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 iunie 2026”, a decis ÎCCJ. 

Citește articolul integral pe G4Media.

MAI MULT MEDIAFAX

Incendiu la un spital de Psihiatrie din Harghita. Zeci de pacienți au fost evacuați

Potrivit ISU Harghita, incendiul a afectat Spitalul de Psihiatrie din Tulgheș. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere...

Recomandăm și ...

Germania, acuzată că nu se pregătește suficient de rapid pentru o confruntare cu Rusia. Polonia încearcă să-și consolideze rolul de lider regional

Germania tratează amenințarea unui posibil conflict militar major cu Rusia mai degrabă ca pe un exercițiu de planificare pe termen lung decât ca pe...

Situație hidrologică dificilă în Prahova. Apele Române anunță măsuri de urgență la barajele Măneciu și Paltinu

Apele Române anunţă sâmbătă seara că, în urma precipitaţiilor cu intensitate ridicată înregistrate în bazinele hidrografice amonte ale acumulării Măneciu pe râul Teleajen, unde...

Situație hidrologică dificilă în Prahova. Apele Române anunță măsuri de urgență la barajele Măneciu și Paltinu

Apele Române anunţă sâmbătă seara că, în urma precipitaţiilor cu intensitate ridicată înregistrate în bazinele hidrografice amonte ale acumulării Măneciu pe râul Teleajen, unde...

ULTIMA ORĂ