Replica deputatului Alexandru Muraru pentru Ambasada Chinei după acuzele privind vizita sa în Taiwan. „Ar trebui să înțeleagă un lucru”

Deputatul PNL Alexandru Muraru a reacționat public la poziția dură transmisă de Ambasada Chinei în România, care a criticat vizita sa recentă în Taiwan. Așa cum se știe, Beijingul respinge orice formă de contact oficial între state și autoritățile taiwaneze.

Gestul deputatului PNL a creat un scandal diplomatic uriaș, Ambasada Chinei acuzându-l chiar că intervine în afacerile sale interne. 

Scandal diplomatic uriaș generat de vizita lui Alexandru Muraru în Taiwan

Astfel, Muraru a susținut poziția separatistă a autorității Partidului Democratic Progresist de promovare a independenței Taiwanului. Reacția Ambasadei Chinei la București a fost promptă și fără echivoc. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei îl acuză pe Muraru că depășeste linia roșie a politicii României în relația cu Republica Chineză. De remarcat, anunțul nu a fost făcut  de însuși ambasadorul Chinei.

Taiwanul este o parte a Chinei, aceasta este realitatea încă din antichitate până astăzi, ceea ce constituie adevăratul status-quo al Strâmtorii Taiwan şi o componentă importantă a ordinii internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoașterea Guvernului Republicii Populare Chineze drept singurul guvern legitim care reprezintă întreTaiwanul este o parte a Chinei, atât China continentală cât și Taiwanul aparțin aceleiași Chine, a replicat Ambasada Chinei la București.

Sursa foto: Profimedia

Cum se justifică Alexandru Muraru. Parlamentarii români „nu cer aprobarea unei puteri străine”

Într-o postare pe Facebook, Muraru afirmă însă că parlamentarii români „nu cer aprobarea unei puteri străine” pentru întâlniri sau deplasări externe. Mai mult, aceștia răspund exclusiv în fața cetățenilor.

Deputatul liberal susține că într-o democrație libertatea de exprimare, de asociere și de circulație reprezintă drepturi fundamentale. Nu privilegii acordate de alte state. Muraru a criticat indirect reacția diplomației chineze, inclusiv o referire la Transilvania. El punctează că România nu are dispute teritoriale cu statele vecine și acuză Beijingul de practici de influență regională și revendicări teritoriale.

În mesajul său, liderul PNL Iași a invocat și momentul marcării a 37 de ani de la reprimarea protestelor din Piața Tiananmen. Muraru a reluat o declarație a secretarului de stat american Marco Rubio, care a vorbit despre victimele represiunii și despre dreptul la libertate de exprimare.

„Aceasta este diferența dintre lumea liberă și regimurile autoritare”

În egală măsură, Muraru a amintit că România a trăit experiența nefastă a regimului comunist și a ales în 1989 calea democratică. Țara sa nu va reveni la un regim autoritar, spune acesta.

Aceasta este diferența dintre lumea liberă și regimurile autoritare. În democrații comemorăm oamenii care au luptat pentru libertate. În regimurile autoritare, memoria lor este cenzurată.

Politicianul a respins vehement ceea ce a numit „încercări de export ideologic” din partea unor regimuri autoritare. Potrivt lui Muraru, acestea nu au impact asupra societății românești.

În același mesaj, parlamentarul a făcut referire la rapoarte internaționale privind situația drepturilor omului din China, inclusiv la tratamentul minorității uigure și la detențiile din regiunea Xinjiang. Dar și la un presupus atac cibernetic din 2024, pe care l-a atribuit unor actori susținuți de statul chinez, potrivit informațiilor publice invocate de acesta. Postarea integrală poate fi citită AICI.

AUTORUL RECOMANDĂ

 

MAI MULT GANDUL.RO

Cod portocaliu: Risc de viituri puternice în trei județe

Potrivit hidrologirlor, avertizarea intră în vigoare sâmbătă la ora 16.15 și este valabilă până duminică la ora 10.00. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crasna...

Recomandăm și ...

Cod portocaliu: Risc de viituri puternice în trei județe

Potrivit hidrologirlor, avertizarea intră în vigoare sâmbătă la ora 16.15 și este valabilă până duminică la ora 10.00. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crasna...

Volei feminin: România – Israel, scor 3-0, la turneul de la Riga, primul din European League 2026

Naţionala României a obţinut, sâmbătă, a doua victorie de la turneul de la Riga, scor 3-0, cu reprezentativa Israelului. Urmează turneul de la Blaj,...

Nicuşor Dan: Să spunem foarte clar că Ucraina este ţara agresată. Deci, pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanţa, despre incidentul dronei ucrainene care a explodat în Portul Constanţa, că Ucraina este ţara agresată şi...

ULTIMA ORĂ