Unul dintre oamenii cheie de la Ministerul Finanțelor părăsește postul de secretar de stat după 35 de ani

Daniela Pescaru, unul dintre cei mai importanți experți din Ministerul Finanțelor și omul cheie responsabil de construcția bugetului, a părăsit oficial postul de secretar de stat. Ilie Bolojan a eliberat-o din funcție la cerere. Peste o săptămână, aceasta va pleca definitiv din instituție și va ieși la pensie.

Sursa foto: Mediafax

Daniela Pescaru a lăsat în urmă o carieră de 35 de ani în Ministerul Finanțelor, unde a intrat în 1991 pe un post de debutant și a parcurs toate etapele profesionale. Timp de aproximativ 10 ani, ea a ocupat funcția de secretar de stat responsabil de buget.

Deși a primit susținere în acest rol din partea PSD, a fost indispensabilă pentru toți miniștrii, inclusiv pentru Alexandru Nazare. De asemenea, ea reprezintă o excepție într-un sistem unde femeile ocupă majoritatea posturilor de conducere prin concurs, dar primesc rar numiri în funcții politice.

Nazare: „Doamna Pescaru este unul dintre oamenii de bază ai Ministerului Finanțelor”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, i-a mulțumit public pentru sprijinul acordat în reașezarea bugetului.

„Îi sunt recunoscător că a rămas alături de noi în ultimul an și că, împreună cu toți ceilalți specialiști care au înțeles gravitatea momentului din vara anului 2025, a ales să sprijine efortul de consolidare fiscală și reașezarea bugetului pe o traiectorie de normalizare. Acest proces ar fi fost mult mai dificil fără experiența, profesionalismul și dedicarea doamnei Pescaru.”

Pescaru: „A fost o onoare pentru mine să lucrez la Ministerul Finanțelor”

La rândul său, Daniela Pescaru a declarat că a venit momentul să lase loc tinerilor pe care i-a format.

„Am 40 de ani de muncă, o muncă grea, și este timpul să las locul tinerilor. Am încredere în cei care rămân, am format în această perioadă tineri profesioniști, de care sunt mândră. Cine vrea să promoveze specialiști are de unde să aleagă la Finanțe”, a declarat pentru Profit.ro Daniela Pescaru.

 


AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Horoscop duminică, 7 iunie 2026. Vești importante, decizii grele și surprize pentru zodii

Horoscop duminică, 7 iunie 2026. Previziuni pentru toate zodiile Este o zi potrivită pentru conversații sincere, pentru odihnă și pentru alegeri făcute cu răbdare. Astrele...

Recomandăm și ...

Meciul România – Ţara Galilor: Florinel Coman – Contează mult că am marcat şi sper să o mai fac / Ce spune despre viitorul său

Florinel Coman a declarat, sâmbătă seară, că meciul amical cu Ţara Galilor a fost unul reuşit pentru tricolori, afirmând că se bucură că a...

Harghita: Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheş. Angajaţii unităţii medicale au stins focul. 20 de pacienţi, evacuaţi preventiv

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheş, judeţul Harghita. Angajaţii unităţii sanitare au stins focul. Aproximativ 20 de pacienţi...

În discursul rostit la 83 de ani de la Debarcarea în Normandia, secretarul american al Apărării Pete Hegseth atacă Europa pentru „invazia” migranţilor pe plajele sale

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a criticat statele europene pentru politica lor privind migraţia, acuzându-le că permit ceea ce el a descris drept...

ULTIMA ORĂ