Primul oraș plutitor din lume: nava uriașă care ar putea găzdui 80.000 de oameni

Primul oraș plutitor din lume: nava uriașă care ar putea găzdui 80.000 de oameni.

Vasele de croazieră gigantice de astăzi ar putea părea simple bărcuțe în comparație cu planurile pentru un oraș plutitor care ar transporta 80.000 de persoane în jurul lumii, scrie The Telegraph.

Cu o lungime de aproape 1,6 kilometri, o lățime de 244 de metri și 30 de punți, Freedom Ship, evaluată la aproximativ 12 miliarde de lire sterline, ar găzdui un spital de cercetare, precum și suficiente școli, magazine și restaurante pentru a deservi o populație comparabilă cu cea a unui oraș de dimensiuni medii.

Nava, care ar urma să fie alimentată cu energie nucleară, ar avea un tonaj brut de 2,3 milioane de tone. Ar oferi locuințe pentru 50.000 de rezidenți permanenți. În plus, ar putea primi încă 10.000 de turiști și vizitatori de o zi, toți deserviți de un echipaj format din 20.000 de persoane.

Sursă foto: freedomship.com

Ce facilități impresionante ar putea avea

Printre facilitățile impresionante s-ar număra hoteluri înalte, un stadion sportiv cu 15.000 de locuri, un centru de conferințe, un parc acvatic, două muzee și o sală de concerte simfonice.

Pasionații de scufundări ar putea înota într-un acvariu uriaș, iar iubitorii de petreceri și-ar putea petrece nopțile într-un club spațios. O zonă de restaurante dispusă pe două niveluri ar oferi alternative variate locuitorilor care doresc să încerce ceva nou.

Copiii ar beneficia de educație de la nivel primar până la facultate, în timp ce patru punți ar fi dedicate serviciilor comerciale, instituțiilor financiare, băncilor și spațiilor de retail. La nivelul superior ar exista opt heliporturi.

Sursă foto: freedomship.com

Sursă foto: freedomship.com

Acest colos al mărilor nu ar sta pe loc. Planul prevede o înconjurare completă a globului o dată la aproximativ doi ani, cu o viteză constantă de șapte noduri. Fiind prea mare pentru a acosta în orice port, nava ar rămâne în apele internaționale. Transportul pasagerilor către și de pe uscat s-ar face cu ajutorul unei flote de feriboturi. Chiar și alte vase de croazieră ar putea ancora lângă ea.

Vizitatorii ar putea circula între diferitele zone ale navei cu un sistem de tramvai intern. Cei care preferă plimbările pe jos s-ar bucura de aproximativ 24 de kilometri de alei și peste un hectar de spații verzi.

Sursă foto: freedomship.com

Un concept vechi de 30 de ani

Deși Freedom Ship nu a navigat niciodată și nici măcar nu a intrat în faza de construcție, ideea sa există de aproape trei decenii.

Proiectul a fost propus pentru prima dată în anii 1990 de inginerul american Norman Nixon, care a murit în 2012. Planurile au fost readuse în atenția publicului în anul următor, însă au fost din nou abandonate.

Roger Gooch, directorul executiv al Freedom Cruise Line International, a format o echipă de conducere alcătuită din 12 specialiști, inclusiv un manager de proiect, un designer și un arhitect naval. El susține că interesul pentru proiect este foarte mare.

Sursă foto: freedomship.com

Arhitectura viitorului pe mare

Planificatorul principal al proiectului este Kevin Schopfer, specialist în arcologie, un domeniu care combină arhitectura și ecologia. De-a lungul carierei sale, acesta a conceput mai multe comunități plutitoare destinate să combată efectele creșterii nivelului mărilor, inclusiv un proiect pentru 40.000 de locuitori numit „Noah”, destinat zonei New Orleans.

Schopfer a declarat pentru The Telegraph:

„Am pornit de la ideea că nava nu trebuie să fie o structură monolitică și intimidantă, ci una plăcută din punct de vedere vizual, așa că am ales forme mai fluide și linii mai armonioase. În același timp, ne-am dorit să fie un spațiu deschis și aerisit, motiv pentru care am acordat o atenție deosebită aleilor pietonale și zonelor verzi.”

Sursă foto: freedomship.com

Cum se compară cu navele de croazieră actuale

Cu o capacitate totală de 80.000 de persoane, Freedom Ship ar putea transporta de peste opt ori mai mulți oameni decât cea mai mare navă de pasageri aflată în prezent în exploatare, Star of the Seas.

De-a lungul anilor au fost propuse numeroase nave rezidențiale. Totuși, doar câteva au devenit realitate. Printre acestea se numără The World, destinată în principal persoanelor foarte înstărite, și Villa Vie Odyssey, o variantă considerabil mai accesibilă.

Recomandarea autorului:

Destinația-fantomă spre care navighează vasele de croazieră. „Insula” care nu există pe nicio hartă, dar atrage turiști din toată lumea

Sursă foto: freedomship.com

MAI MULT GANDUL.RO

Sute de curți și locuințe inundate în țară. În Prahova, 80 de gospodării au rămas izolate după o alunecare de teren

Potrivit unui bilanț prezentat de DSU, ploile și vântul au produs efecte sâmbătă în 29 de localități din 10 județe (Bacău, Brașov, Buzău, Cluj,...

Recomandăm și ...

O aeronavă NASA a depășit bariera sunetului în primul zbor experimental al supersonicului

Aeronava experimentală X-59 a NASA a zburat, pentru prima dată cu o viteză mai mare decât cea a sunetului, marcând un pas important în...

Radu Miruță explică motivul pentru care drona a intrat nevăzută în Portul Constanța: „Pe mare, în spațiul aerian, MApN vede tot”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat sâmbătă, la Constanța, că radarele instituției nu pot detecta dronele maritime mai mici de 80 de...

Astronomii au măsurat câmpurile magnetice ale unor planete unde vântul bate cu peste 25.000 km/h. „Este complet contraintuitiv”

Planete din categoria „Jupiter fierbinte” - gigante gazoase cu temperaturi de aproximativ 2.000 de grade Celsius - au câmpuri magnetice comparabile cu cele ale...

ULTIMA ORĂ