Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, că ne adaptăm toţi la tehnologia pe care acest război a generat-o iar România este în cursul unui program de înzestrare, inclusiv pe partea navală şi chiar luna viitoare vor veni nişte echipamente în România. El a precizat că statul român a anticipat corect acest tip de ameninţări, amintind că există un centru NATO cu participarea Turciei, Bulgariei şi României şi avansăm şi cu acel centru european de securitate la Marea Neagră.
MAI MULT NEWS.RO




