Pregătirile la gaze pentru iarna viitoare în pericol. Importuri mai mici și prețuri sensibil mai mari

Gradul de pregătire al României pentru iarna viitoare poate fi afectat de lucrările de majorare a capacității de transport prin fostul coridor Transbalcanic din sectorul bulgar, care au diminuat drastic importurile în ultimele zile. De asemenea, lucrările pot afecta statele vecine.

Potrivit unor surse din piață, citate de Profit.ro, lucrările din Bulgaria, efectuate la puntcul de interconectare Kardam (lângă Negru Vodă), vor fi derulate în două etape. Prima va dura 6 zile, la începutul lunii iunie, iar una similară se va efectua în septembrie. Însă în aceste perioade, importul va fi zero. De ținut cont că la finalul lunii mai erau importați peste 100 GWh/zi.

Depozitele sunt aproape goale atât în România, cât și în UE

Contextul este unul deosebit de problematic, ținând cont de gradul redus de umplere a depozitelor, atât din România, cât și la nivelul Uniunii Europene, blocul comunitar înregistrând cel mai mic nivel din ultimii 5 ani. O altă cauză a crizei se leagă de faptul că prin punctul de interconectare de la Negru Vodă intră inclusiv gazele destinate alimentării Republicii Moldova, Transnistriei, Ungariei și, mai recent, chiar Slovaciei.

Depozite de gaze / Sursa FOTO: oradesibiu.ro

Evoluția prețului gazelor pe BRM din ultima lună

Evoluția importurilor via Bulgaria

La finalizarea lucrărilor din sectorul bulgar, capacitatea de transport ar urma să crească de la 14 milioane mc/zi la 27 milioane mc/zi. Potrivit sursei citate, bulgarii estimaseră inițial că vor finaliza lucrările până la începutul următorului an gazier (noiembrie 2026). Însă recent, aceștia au informat autoritățile române că noua capacitate majorată va fi disponibilă de-abia la începutul noului an calendaristic (1 ianuarie 2027).

Nivelul de consum din România ar trebui să crească în această iarnă

De notat faptul că nivelul de consum din România ar trebui să crească în această iarnă, fiind programată intrarea în producție a mai multor centrale în cogenerare. Astfel de exemple sunt cele de la Constanța, Arad, Câmpia Turzii sau Mintia.

Un aspect critic care va influența situația este acela că prețurile la gaze sunt aproape duble față de cele de anii trecuți, iar nivelul de depozitare unul extrem de redus.

Prețul spot al gazelor pe piața liberă la începutul lunii iunie a ultimilor 6 ani

Pe data de 5 iunie, România avea înmagazinați 13,25 TWh. Un nivel mai redus a fost înregistrat în ultimii 5 ani doar în mai 2022 (după începerea războiului din Ucraina), moment când în facilitățile de depozitare autohtone se aflai 11 TWh.

Comparativ, în iunie 2023 România avea depozitați 20,2 TWh (59,7% din capacitatea totală). La aceeași dată a lui 2024 23 TWh (68%), iar în 2025 15 TWh (44,5% din capacitatea totală).

Gradul de umplere a depozitelor din România și UE pe data de 5 iunie a ultimilor 5 ani

AUTORUL RECOMANDĂ

Realitate sau slogan electoral? Cu cât ar putea scădea prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră

Care este viitorul centralelor de apartament, în contextul în care țevile crapă, iar CET-urile iau foc. Radu Opaina, reprezentant Asociații de Proprietari: „Merg în continuare, este o propagandă mincinoasă”

MAI MULT GANDUL.RO

ANM: Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în cea mai mare parte din țară și București

Duminică, între orele  orele 12:00 și 21:00 e vor înregistra averse torențiale, cantitățile de apă vor atinge 15-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp....

Recomandăm și ...

Mașinile electrice chineze ar putea ajunge pe piața americană în următorii ani, în pofida barierelor comerciale

Deși Statele Unite mențin tarife foarte ridicate și restricții stricte împotriva vehiculelor electrice chinezești, tot mai mulți experți din industrie consideră că aceste automobile...

Gara Costinești Tabără rămâne închisă din cauza lucrărilor de reabilitare întârziate. Turiștii, nevoiți să parcurgă pe jos 3 kilometri

Deși sezonul estival a debutat, lucrările de reabilitare a gării Costinești Tabără nu se încadrează în graficul anunțat. Motiv pentru care, turiștii care ajung...

Meciuri de pregătire pentru CM: Argentina a încins Honduras, scor 2-0 / Brazilia a dispus de Egipt, scor 2-1

Fără Lionel Messi, care se recuperează după accidentare şi a fost menajat, Argentina, condusă de Lautaro Martinez, a învins uşor Honduras cu 2-0 într-un...

ULTIMA ORĂ