Restricțiile privind accesul adolescenților la rețelele sociale ar putea avea un efect neașteptat: consolidarea dominației marilor companii tehnologice și reducerea concurenței. Avertismentul vine din partea conducerii Bluesky, una dintre principalele alternative la platforma X.
Măsurile adoptate de tot mai multe state pentru limitarea accesului adolescenților la rețelele sociale riscă să producă efecte secundare importante asupra industriei tehnologice. Rose Wang, director operațional al platformei Bluesky, avertizează că astfel de reglementări ar putea întări poziția marilor companii din domeniu și ar putea face mult mai dificilă apariția unor platforme noi, scrie CNBC.
Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului SXSW desfășurat la Londra, în contextul în care tot mai multe guverne analizează introducerea unor reguli stricte privind accesul minorilor la mediul online.
Potrivit reprezentantei Bluesky, protejarea copiilor și adolescenților este esențială, însă legislația trebuie concepută astfel încât să nu creeze bariere insurmontabile pentru companiile aflate la început de drum.
Platformele mici, în dezavantaj față de giganții tehnologici
Rose Wang susține că marile companii precum Meta, Alphabet, X sau Reddit dispun de resurse financiare și umane considerabile pentru a implementa rapid noile obligații de conformare impuse de autorități. În schimb, platformele mai mici trebuie să facă față acelorași cerințe fără a beneficia de infrastructura și bugetele uriașe ale liderilor din industrie.
„Există riscul să ajungem într-o lume în care doar trei până la cinci platforme mari pot funcţiona, iar pentru noii concurenţi să fie aproape imposibil să intre pe piaţă şi să construiască spaţii online mai sănătoase”, a declarat Rose Wang, director operațional al Bluesky.
Oficialul companiei consideră că viitoarele reglementări ar trebui să țină cont de diferențele dintre actorii din industrie și să evite concentrarea și mai mare a puterii în mâinile câtorva companii dominante.
Australia „pionier” în drumul restricțiilor pentru minori
Dezbaterea a căpătat amploare după ce Australia a devenit, în decembrie, prima țară care a introdus o interdicție generală a rețelelor sociale pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani. Noua legislație obligă platformele să implementeze sisteme de verificare a vârstei utilizatorilor, iar companiile care nu respectă regulile riscă sancțiuni de până la 49,5 milioane de dolari australieni.
Inițiative similare sunt analizate și în alte state, printre care Regatul Unit, Franța, Spania și Austria.
Bluesky, platformă susținută inițial de cofondatorul Twitter, Jack Dorsey, numără aproximativ 43 de milioane de utilizatori și are în jur de 40 de angajați. Deși a devenit una dintre cele mai importante alternative la platforma X, compania rămâne mult mai mică decât marile grupuri tehnologice globale.
Rose Wang consideră că problema nu este existența reglementărilor, ci modul în care acestea sunt aplicate. În opinia sa, autoritățile ar trebui să colaboreze mai strâns cu firmele mici și mijlocii din sectorul tehnologic, în timp ce marile platforme care domină piața ar trebui monitorizate mai atent.
Potrivit oficialului Bluesky, protecția minorilor și stimularea inovării trebuie să meargă în paralel, fără ca una dintre priorități să o compromită pe cealaltă.



