Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în timpul meciului Danemarca-Ucraina

Potrivit AP, imaginile televizate l-au arătat pe Eriksen, în vârstă de 34 de ani, ținându-se cu ambele mâini de piept în minutul 65 al meciului amical dintre Danemarca și Ucrainei, disputat la Nature Energy Park din Odense.

În următoarea imagine televizată, Eriksen era la pământ, înconjurat de jucători.

Meciul a fost abandonat.

Federația danează a anunțat că fotbalistul este conștient.

„Christian Eriksen este conștient și, având în vedere circumstanțele, se simte bine”, a declarat federația într-o postare pe X.

Eriksen s-a mai prăbușit pe teren din cauza unor probleme cardiace în timpul meciului de deschidere al Danemarcei din grupele Campionatului European din 2021, împotriva Finlandei. El a primit îngrijiri medicale îndelungate înainte de a-și recăpăta cunoștința.
Nici Danemarca, nici Ucraina nu s-au calificat la Cupa Mondială.

„Gândurile noastre sunt alături de Christian Eriksen și de întreaga familie a fotbalului danez”, a transmis Echipa Națională de fotbal a României.

MAI MULT MEDIAFAX

Cutremur de 7,8 în sudul Filipinelor / Se anunță tsunami pe unele coaste

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 a zguduit regiunea Mindanao din sudul Filipinelor luni dimineață, iar un tsunami este posibil să se producă...

Recomandăm și ...

Ghenele de gunoi din București, între promisiuni vechi și furie publică. De ce subiectul reaprinde controverse și când ar putea dispărea cu adevărat

Subiectul eliminării ghenelor de gunoi din blocurile Bucureștiului revine constant în spațiul public, de peste un deceniu, însă discuția a trecut de mult din...

Destinațiile spectaculoase care transformă Antalya într-o atracție pentru toate anotimpurile. Ce poți vizita dacă nu ești pasionat de plajă

Antalya este una dintre principalele provincii turistice ale Turciei, adunând anual peste 15 milioane de vizitatori din toată lumea.

Cutremur de 7,8 în sudul Filipinelor / Se anunță tsunami pe unele coaste

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 a zguduit regiunea Mindanao din sudul Filipinelor luni dimineață, iar un tsunami este posibil să se producă...

ULTIMA ORĂ