Bacalaureat 2026. Examenul național pentru absolvenții de liceu începe azi cu proba de limba română

Elevii de clasa a XII-a încep astăzi probele de competențe pentru Bacalaureatul 2026, care se desfășoară între 8 și 17 iunie și includ evaluări la limba română, limbi străine și competențe digitale, transmite Mediafax.

Probele de competențe din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026 încep luni, 8 iunie, și se vor desfășura până pe 17 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Candidații vor susține, în mod cronologic, testările pentru comunicarea în limba română și în limba maternă, pentru competențele într-o limbă de circulație internațională și pentru utilizarea tehnologiei informației.

Aceste probe au rolul de a evalua modul în care candidații comunică, folosesc informațiile în contexte practice și folosesc competențele digitale pe care le dețin, în activitățile de zi cu zi.

Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, inclusiv cei de la seral și frecvență redusă, au încheiat cursurile vineri, 5 iunie 2026, conform calendarului anului școlar.

La intrarea în sala de examen, candidații trebuie să prezinte un act de identitate valabil, fie carte de identitate, fie pașaport. Regulamentul interzice introducerea materialelor ajutătoare și a dispozitivelor electronice, inclusiv telefoane mobile.

Prima evaluare, proba A, verifică abilitățile de comunicare orală în limba română.

Elevii extrag un bilet care conține două texte, unul literar și unul nonliterar, împreună cu cerințe de analiză. După aproximativ 15 minute de pregătire, candidații susțin prezentarea în fața comisiei și răspund întrebărilor profesorilor examinatori.

Apoi, Proba B este destinată absolvenților care susțin examenul în limba maternă și are o structură asemănătoare cu cea de la limba română, fiind adaptată limbii studiate, precum maghiara sau germana.

În cadrul probei C sunt evaluate competențele într-o limbă de circulație internațională.

Testarea include înțelegerea mesajului oral pe baza unei înregistrări audio, exerciții pentru vocabular și gramatică, dar și o probă orală care presupune monolog, citirea unui text și conversație cu profesorii evaluatori.

Proba D este cea care include competențele digitale și include susținerea unui test pe calculator.

Candidații trebuie să rezolve exerciții legate de folosirea sistemului de calcul, redactarea documentelor, programele de calcul tabelar, navigarea online și folosirea corespondenței electronice.

Rezultatul poate fi echivalat pentru elevii care dețin certificări internaționale recunoscute, precum ECDL sau ICDL.

Potrivit Ministerului Educației, fiecare candidat este evaluat de doi profesori examinatori. Unul dintre aceștia este cadrul didactic care a predat disciplina la clasă, iar celălalt este un profesor specialist desemnat de unitatea de învățământ.

Dacă apar incompatibilități sau lipsesc profesori disponibili, comisia poate fi completată cu cadre didactice din alte școli.

Rezultatele la probele orale și digitale nu sunt exprimate prin note sau calificative de tip „admis” ori „respins”, ci prin niveluri de competență stabilite conform standardelor naționale și europene.

Calendarul probelor de competențe la Bacalaureat 2026

8-10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
10-11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
11-12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
15-17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale – proba D

Calendarul probelor scrise din sesiunea iunie-iulie 2026

29 iunie 2026 – Limba și literatura română – proba E.a)
30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – proba E.b)
7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor final

MAI MULT GANDUL.RO

„Fără grefieri, justiția se blochează”.Grefierii protestează pe scările instanțelor și parchetelor împotriva legii salarizării

„Fără grefieri, justiția se blochează”, susțin ei. „Grefierii protestează în 2026 pentru respect, echitate și recunoașterea muncii lor”, arată o parte din mesaje. Sindicatul grefierilor...

Recomandăm și ...

Interviu cu Chris Greulich, mentor şi coach internaţional: „Tinerii nu au nevoie de o viaţă mai uşoară, ci de experienţe care să-i facă mai puternici”

„Tinerii au nevoie de mai multe cunoştinţe despre ce sunt şi cum funcţionează ca fiinţe umane”. Chris Greulich, mentor şi coach internaţional, vorbeşte despre...

UE discută despre felul în care să folosească 6,6 mld. € din Facilitatea Europeană a Păcii destinate rambursării statelor care au ajutat militar Ucraina, blocată prin veto de Orban...

Uniunea Europeană (UE) discută despre felul în care va folosi suma de 6,6 miliarde de euro, destinată iniţial rambursării statelor membre UE care au...

Eugen Tomac, după întâlnirea cu PNL: Am o mare speranţă într-o judecată corectă, cinstită, în acord cu aşteptările cetăţenilor, în colegii din PNL, pentru a-mi da un vot...

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, luni, după întâlnirea cu conducerea PNL, că are o mare speranţă într-o judecată corectă, cinstită, în acord cu...

ULTIMA ORĂ