Țoiu, despre alegerile din Armenia: „Cetățenii și-au exprimat opțiunea pentru apropiere de Europa”

Ministrul intermiar de Externe, Oana Țoiu, l-a felicitat pe premierul Nikol Pashinyan pentru victoria în alegerile parlamentare din Armenia. Oficiala a salutat opțiunea cetățenilor de a alege pacea, stabilitatea, prosperitatea și continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa. 

„Salut desfășurarea cu succes a alegerilor parlamentare din Armenia din 7 iunie, într-un climat democratic competitiv și la capătul unei campanii electorale care a permis dezbateri ample cu privire la cursul de dezvoltare al țării. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa”, a transmis Oana Țoiu pe Facebook.

Oana Țoiu a aminit în mesajul său de campaniile de interferență cu care s-au confruntat autoritățile de la Erevan și a subliniat că acest fenomen al ingerințelor depășește granițele Armeniei și demonstrează capacitatea instituțiilor democratice de a rezista presiunilor externe.

„Acest lucru este cu atât mai relevant cu cât Armenia a fost supusă unor campanii străine intense de manipulare informațională și influențare. Acest fenomen a devenit în ultimii ani o realitate comună tuturor proceselor electorale”.

Ministra de Externe a remarcat și numărul prezența mare la vot, de aproape 59%, pe care a descris-o drept o dovadă a angajamentului civic profund al societății armene și a subliniat sprijinul popular pentru agenda de reforme și integritate socială.

„Rezultatul scrutinului din Armenia reflectă maturitatea unei democrații tinere, dar vibrante. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa. Prezența la vot, de aproape 59%, reconfirmă angajamentul civic profund al societății armene, precum și sprijinul popular pentru agenda de reforme și integrare regională”.

Țoiu: Îi adresez felicitări Prim-ministrului Nikol Pashinyan

În continuarea mesajului, Țoiu l-a felicitat pe prim-ministrul Nikol Pashinyan pentru victoria obținută și și-a exprimat deschiderea pentru consolidarea relațiilor dintre România și Armenia.

„În acest context de reconfirmare a stabilității instituționale, îi adresez felicitări Prim-ministrului Nikol Pashinyan pentru victoria obținută în alegeri și îmi exprim deschiderea deplină pentru consolidarea relațiilor dintre România și Armenia. Sprijinim toate eforturile dedicate ajungerii la acest deziderat, în cadrul relațiilor bilaterale cu statele regiunii, precum și în calitate de stat membru al Uniunii Europene”.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Eugen Tomac, după prima zi de consultări pentru formarea Guvernului: „Niciun partid nu a fost pozitiv”

Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Tomac a afirmat că toate formațiunile politice și-au prezentat propriile rezerve și condiții privind susținerea viitorului Executiv. „Niciun partid...

Recomandăm și ...

Victor Ponta comentează decizia lui Nicușor Dan de a-l pune pe Tomac premier: „Dacă trece guvernul Tomac, propun să nu mai votăm. Nu are rost”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, a vorbit despre noua formulă de guvernare. Urmărește aici,...

Locul cu cel mai lung nume din lume. Are 85 de litere și nici localnicii nu îl rostesc complet

Locul cu cel mai lung nume din lume. Are 85 de litere și nici localnicii nu îl rostesc complet. Insula de Nord a Noii Zeelande...

Eugen Tomac anunță lista miniștrilor din Cabinetul său

Eugen Tomac, premierul desemnat, a prezentat luni seară, la Antena 3 CNN, câteva dintre numele miniștrilor care se vor regăsi în cabinetul pe care...

ULTIMA ORĂ