Animalul, estimat la aproximativ patru metri lungime, s-a apropiat la doar câțiva metri de echipa aflată sub apă. Scafandrii îndepărtau plase de pescuit abandonate din apropierea unei epave când au observat prădătorul, potrivit The Independent.
Potrivit organizațiilor implicate în proiect, imaginile ar putea reprezenta prima înregistrare video subacvatică a unui mare rechin alb în Marea Mediterană. Specia a mai fost observată ocazional la suprafața apei în această regiune.
Întâlnire neașteptată
Scafandrii au declarat că apariția rechinului i-a luat prin surprindere.
„Am fost cu toții șocați și fascinați în același timp. Era un animal foarte mare și nu ne așteptam să îl întâlnim”, a declarat Derk Remmers, unul dintre participanții la expediție.
Potrivit acestuia, rechinul a trecut inițial pe lângă grup, după care s-a întors și s-a apropiat din nou.
„Părea curios, nu agresiv. Avea atitudinea unui animal aflat la el acasă. După câteva momente, a dispărut în larg”, a spus scafandrul.
Specialiștii estimează că în Marea Mediterană trăiesc câteva sute de exemplare de mare rechin alb. Numărul lor este însă în scădere, iar una dintre cauze este pescuitul ilegal.
Problema plaselor abandonate
Expediția avea ca obiectiv recuperarea plaselor de pescuit abandonate, cunoscute și sub denumirea de „plase fantomă”.
Acestea continuă să captureze și să ucidă viețuitoare marine chiar și după ce au fost pierdute sau aruncate în mare.
Organizațiile de mediu estimează că sute de mii de plase sunt abandonate anual în oceanele și mările lumii. Multe ajung să se agațe de recife, epave sau alte structuri subacvatice.
Voluntarii implicați în astfel de acțiuni spun că au găsit de-a lungul timpului țestoase marine și pești de mari dimensiuni prinși în echipamentele abandonate.
Apel de Ziua Mondială a Oceanelor
Cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, organizația Healthy Seas a cerut guvernelor și industriei pescuitului să adopte măsuri pentru reducerea numărului de plase abandonate în mare.
Reprezentanții organizației avertizează că operațiunile de curățare realizate de voluntari sunt importante, dar nu pot rezolva singure problema poluării generate de echipamentele de pescuit pierdute.
MAI MULT MEDIAFAX




