Eugen Tomac respinge zvonul conform căruia și-ar depune mandatul miercuri

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, marți, că „circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice”.

Referitor la aceast zvon, Tomac a transmis că „este FALS!”.

Tomac va „duce această procedură până la votul Parlamentului”

„Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul”, a precizat politicianul. El a adăugat că va „duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am”.

„Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil. Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură”, a concluzionat premierul desemnat.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Atac cu rachete asupra Kievului

În urma unei alerte de raid aerian, jurnaliștii aflați la fața locului au auzit sunetul unei rachete și două explozii și au văzut oameni...

Companiile europene trăiesc într-o stare de permacriză. România se confruntă cu probleme suplimentare

Incertitudinea economică a devenit principala preocupare a companiilor europene, depășind inclusiv riscurile geopolitice. În România, inflația ridicată și impredictibilitatea fiscală amplifică presiunile asupra mediului...

Valencia, unul dintre cele mai tolerante orașe din Europa va găzdui Jocurile Gay din această vară

Fondate de fostul decatlonist olimpic Tom Waddell în 1982, Jocurile Gay au loc la fiecare patru ani într-un oraș diferit și servesc, în esență,...

ULTIMA ORĂ