Iranul escaladează războiul în Golf, după atacurile SUA de miercuri: Sună sirenele de raid aerian în Bahrain, Kuweit și Iordania

Tensiunile din Orientul Mijlociu ating un nou nivel după ce Iranul susține că a atacat obiective militare americane din Bahrain, Kuweit și Iordania, ca răspuns la atacurile SUA de miercuri dimineață asupra unor baze, radare și centre de comandă iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz.

Locuitorii din Bahrain și Kuweit au fost treziți miercuri dimineață de sirenele de raid aerian, autoritățile cerând populației să se adăpostească de urgență. Alerta a fost emisă după ce Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a anunțat că a lansat atacuri asupra unor obiective asociate forțelor americane din regiune, scrie France 24.

Ministerul de Interne din Bahrain a confirmat activarea sirenelor și a transmis un mesaj de urgență către populație.

„Sirena a fost declanşată. Cetăţenii şi locuitorii sunt îndemnaţi să rămână calmi şi să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, a transmis Ministerul de Interne din Bahrain.

Sursa video – X/@MarioNawfal

Anterior, Gărzile Revoluționare iraniene au afirmat că au lansat un atac cu drone împotriva Flotei a Cincea a SUA, staționată în Bahrain.

„Forţele marinei IRGC au lansat un atac cu drone la ora 2:30 dimineaţa împotriva Flotei a Cincea a SUA din Bahrain”, se arată într-un comunicat citat de agenția iraniană Tasnim.

Sursa video – X/@RyanRozbiani

La scurt timp, și autoritățile din Kuweit au activat sistemele de alertă și apărare aeriană.

„Sistemele de apărare aeriană din Kuweit interceptează în prezent ţinte aeriene ostile în conformitate cu procedurile operaţionale aprobate”, a anunțat armata kuweitiană.

Militarii au cerut populației să respecte instrucțiunile oficiale și să urmărească exclusiv informațiile furnizate de autorități.

Iranul susține că a atacat și o bază americană din Iordania

Într-un comunicat separat, IRGC a afirmat că a lansat rachete cu combustibil solid cu rază lungă de acțiune asupra bazei militare Al Azraq din Iordania, unde sunt dislocate forțe americane.

„IRGC a vizat baza Al Azraq cu rachete cu combustibil solid cu rază lungă de acţiune”, au transmis Gărzile Revoluționare iraniene.

Sursa video – X/@RShivshankar

Până în prezent, autoritățile iordaniene nu au raportat activarea sirenelor de raid aerian și nici incidente majore legate de presupusul atac.

Escaladarea vine la doar câteva ore după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că a desfășurat lovituri de „autoapărare” împotriva Iranului, ca reacție la doborârea unui elicopter Apache al armatei americane în apropierea Strâmtorii Ormuz.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Galaţi: Copil de doi ani, găsit mort în casă/ În locuinţă se mai aflau mama şi fraţii băieţelului/ Femeia ar fi în depresie, ea fiind incoerentă/ Pe trupul copilului...

Un băieţel în vârstă de doi ani a fost găsit mort, miercuri, într-o locuinţă din Galaţi, primele verificări indicând că pe trupul neînsufleţit nu...

Rata șomajului din UE a atins anul trecut 6,0%. Unde se situează România?

Dintre țările UE, cea mai mare rată a șomajului a fost înregistrată în Spania, atingând 10,5%, urmată de Finlanda, unde procentul ce indică populația...

Rata șomajului din UE a atins anul trecut 6,0%. Unde se situează România?

Dintre țările UE, cea mai mare rată a șomajului a fost înregistrată în Spania, atingând 10,5%, urmată de Finlanda, unde procentul ce indică populația...

ULTIMA ORĂ