Jose Mourinho se întoarce la Real Madrid, după 13 ani

Jose Mourinho se întoarce la Real Madrid, ca antrenor principal, după 13 ani. Clubul Benfica Lisabona a dat publicității un comunicat oficial, miercuri, 10 iunie, în care anunță despărțirea de tehnicianul lusitan.

Potrivit informațiilor, mutarea a fost confirmată în urma unui acord între cluburi.

Real a plătit 15 milioane de euro pentru Mourinho

Pentru „transferul” lui Mourinho, Real Madrid plătește aproape 15 milioane de euro, răscumpărarea contractului reputatului antrenor.

Revenirea lui Mourinho, care a mai condus echipa „blanco” între 2010 și 2013, a devenit oficială după realegerea lui Florentino Pérez în funcția de președinte al clubului spaniol. Duminică au fost alegeri la clubul din Madrid. Tehnicianul în vârstă de 63 de ani îl înlocuiește pe Álvaro Arbeloa, al cărui mandat a fost încheiat oficial marți seară.

În paralel, Benfica a anunțat că banca tehnică va fi preluată de Marco Silva, fost antrenor la Fulham, acesta semnând un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire până în 2028/2029.

Mourinho vine la Madrid după mai multe experiențe internaționale, inclusiv la Tottenham, AS Roma și Fenerbahçe. Are în palmares un singur trofeu în ultimele nouă sezoane (UEFA Europa Conference League), câștigat cu AS Roma, în 2022.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Nadal nu-i ia scaunul lui Florentino Pérez. Rafa nu va fi președintele Real Madrid

Real Madrid, umilită la Lisabona: portarul echipei Benfica a marcat golul calificării în play-off-ul Ligii Campionilor în minutul 97

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Reuters: Cinci țări UE propun limitarea drepturilor de vot pentru noii membri

Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburgul solicită UE să discute limitarea drepturilor de vot ale noilor state membre în chestiuni care necesită sprijinul tuturor...

Oana Gheorghiu, despre situația TAROM: Singurul an cu profit „a venit din vânzarea de active și tratamente contabile excepționale”

Viceprim-ministra Oana Gheorghiu a arătat miercuri, într-un mesaj pe rețelele sociale, că TAROM are datorii de aproximativ 930 de milioane de lei, capitaluri proprii...

Oana Gheorghiu, despre situația TAROM: Singurul an cu profit „a venit din vânzarea de active și tratamente contabile excepționale”

Viceprim-ministra Oana Gheorghiu a arătat miercuri, într-un mesaj pe rețelele sociale, că TAROM are datorii de aproximativ 930 de milioane de lei, capitaluri proprii...

ULTIMA ORĂ