CCR discută astăzi cererea lui Sorin Grindeanu privind conflictul juridic între Parlament şi Guvern pe OUG privind programul SAFE

CCR se va reuni astăzi, într-o ședință la ora 12:00, pentru a discuta sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, cu privire la un conflict juridic constituțional între Guvern și Parlament, pe tema ordonanței de urgență emisă de cabinetul interimar Ilie Bolojan cu privire la Programul SAFE.

Concret, în sesizarea depusă de Grindeanu se precizează că Guvernul Bolojan nu mai era abilitat să adopte ordonanța pentru programul SAFE, întrucât fusese demis prin moțiune de cenzură.

Șeful Camerei Deputaților susține, în sesizarea sa, că „reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării”.

Președintele PSD și șeful Camerei Deputaților consideră că judecătorii CCR trebuie să soluționeze conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvernul României și să stabilească și conduita de urmat de autorităţile publice implicate în vederea restabilirii ordinii constituţionale.

Recent, ordonanța a fost atacată la CCR de AUR, S.O.S. România și PACE. Totuși, CCR a respins sesizarea depusă, confirmând constituționalitatea modificărilor aduse ordonanței SAFE.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază, prelungită până la finalul anului / Ce alimente sunt vizate

Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care prelungește plafonarea pentru alimentele de bază. Guvernul stabilise ca plafonarea să rămână în vigoare...

UE schimbă regulile pentru transportul feroviar. Călătorii mai rapide și mai puține blocaje la frontiere

Uniunea Europeană a adoptat noi reguli pentru organizarea traficului feroviar, cu scopul de a folosi mai ușor infrastructura existentă și de a îmbunătăți circulația...

Grindeanu, mesaj pentru PNL: „Se poate și fără voi! De la președintele Senatului și până la ultimul reprezentant, toți plecați acasă!”

Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a lansat, miercuri, un atac dur la adresa PNL, susținând că formațiunea blochează formarea noului Guvern și că menține un...

ULTIMA ORĂ