Proiectul AUR privind accesul liber la meciurile echipelor naționale de handbal, adoptat de Camera Deputaților

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, inițiator al proiectului legislativ, a atras atenția că românii nu trebuie să fie puși în situația de a plăti pentru a urmări meciurile echipelor naționale.

„În țara în care am ajuns să plătim și aerul pe care îl respirăm, echipele naționale nu trebuie să devină obiecte de negociere.

Acest proiect vine în urma inițiativei comunității de handbal feminin, care a trimis un mail în luna ianuarie. De fapt, a fost o strigare de disperare, pentru că, pentru prima dată în România, Campionatul European de handbal masculin a putut fi văzut doar în sistem Pay-Per-View.

Nu mai spun că nicio țară europeană nu a transmis meciurile de handbal în sistem Pay-Per-View. Dau doar exemplul Marii Britanii, care are peste 20 de competiții pe care și le protejează. Noi avem doar fotbalul și Jocurile Olimpice de vară și de iarnă.

Diferența între handbal și fotbal pe care o aducem în acest proiect este că, dacă la fotbal avem la liber calificările Campionatului European și Campionatului Mondial, la handbal venim și spunem: doar meciurile naționalei de la Campionatul European sau de la Campionatul Mondial. Deci restul meciurilor de la turneele finale vor putea fi transmise Pay-Per-View de către deținătorul de drepturi.

Românii o duc greu, o duc foarte greu. Haideți să nu le luăm și această plăcere nevinovată de a urmări echipele naționale, mai ales în aceste vremuri în care ducem lipsă de modele”, a declarat deputatul AUR Ciprian Paraschiv, preşedinte al Comisiei pentru tineret şi sport.

Potrivit expunerii de motive, actuala reglementare nu reflectă pe deplin interesul public pentru competițiile sportive reprezentative ale României. Inițiatorii arată că meciurile echipelor naționale de handbal constituie repere de interes general, contribuie la promovarea sportului și încurajează participarea și implicarea tinerilor în activități sportive.

Prin această inițiativă, AUR urmărește să garanteze accesul românilor la competițiile în care sportivii noștri reprezintă țara la cel mai înalt nivel și să sprijine promovarea performanței sportive ca model pentru noile generații.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium

Există un moment pe care aproape orice locatar dintr-un bloc sau ansamblu rezidențial l-a trăit: trebuie să rezolvi ceva cu administrația. O solicitare de...

Șantier pe cel mai cunoscut bulevard din București. Ce clădiri sunt pe lista de consolidare

Una dintre cele mai elegante clădiri de pe Calea Victoriei intră în proces de consolidare. Blocul Rosenthal va fi reabilitat cu peste 160 de...

Șantier pe cel mai cunoscut bulevard din București. Ce clădiri sunt pe lista de consolidare

Una dintre cele mai elegante clădiri de pe Calea Victoriei intră în proces de consolidare. Blocul Rosenthal va fi reabilitat cu peste 160 de...

ULTIMA ORĂ