Nicușor Dan acuză partidele că se gândesc doar la alegerile viitoare: „Românii vor guvernare, nu calcule pentru 2028”

Declarațiile vin în plină criză politică, după desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, într-un moment în care premierul desemnat trebuie să obțină votul Parlamentului pentru viitorul cabinet. Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a forma Guvernul și pentru a cere votul de învestitură, într-un Legislativ fragmentat, unde susținerea unei majorități rămâne incertă.

Nicușor Dan a spus că vede, de ani de zile, politicieni preocupați mai ales de următoarele runde electorale, iar în actualul context miza ar fi deja alegerile din 2028.

„De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare. În cazul de față, alegerile din 2028. Vreau să spun că puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale și de toate prestațiile noastre”, a declarat președintele.

Șeful statului a transmis că partidele ar trebui să lase în plan secund calculele electorale și să își asume responsabilitatea formării unui Guvern, în condițiile în care România are nevoie de stabilitate politică și economică. Potrivit Reuters, desemnarea lui Tomac a venit pe fondul unei crize politice care a blocat decizii importante, a pus presiune pe fondurile europene și a afectat stabilitatea financiară.

„Românii vor guvernare, și guvernarea înseamnă, de fapt, responsabilitate. Și până în 2028 se vor întâmpla lucruri. Multe lucruri”, a mai spus Nicușor Dan.

Eugen Tomac a fost desemnat premier după căderea Guvernului Bolojan, iar Nicușor Dan a explicat că a ales această variantă pentru că partidele nu au reușit să construiască singure o majoritate. Președintele a spus că Tomac ar urma să propună un guvern tehnic, nu unul politic, menit să adune sprijin din mai multe zone parlamentare.

În lipsa celor 233 de voturi necesare pentru învestire, însă, viitorul Guvern rămâne sub semnul întrebării.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Planul UE pentru 2040: Prețul carbonului se va dubla în următorul deceniu. România, vulnerabilă în fața dezastrelor

Uniunea Europeană vrea resetarea a modelului economic pentru următorii ani, cu un pachet de măsuri care ar putea modifica semnificativ viața de zi cu...

UPDATE – SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului, pentru a doua zi consecutiv. Şeful Pentagonului: „Comandamentul Central va fi ocupat în această seară”

Statele Unite au început să lanseze atacuri asupra mai multor ţinte din Iran pentru a doua zi consecutiv, a anunţat miercuri seara Comandamentul Central...

În prezenţa regelui Spaniei, Papa Leon al XIV-lea a binecuvântat ultimul şi cel mai înalt turn al catedralei „Sagrada Familia” din Barcelona în ziua când s-au împlinit 100 de...

Antoni Gaudí, arhitectul care a proiectat cea mai vizitată atracţie din Barcelona - biserica Sagrada Família - a fost lovit de un tramvai în...

ULTIMA ORĂ