Brokerii imobiliari din nordul Capitalei spun că aud aceeași frază aproape în fiecare săptămână: „nu mai vreau să-mi cresc copilul aici”. O rostesc, cel mai des, oameni care nu locuiesc în zone problematice ale Bucureștiului. Locuiesc în apartamente decente, în sectoare semicentrale sau centrale, cumpărate cu ipotecă acum șase sau șapte ani, în jurul cărora și-au construit, încet, o întreagă rutină de viață. Cu toate acestea, atunci când decid alegerea zonelor periurbane, aceste persoane își fac o documentare temeinică.
Profilul acestor cumpărători este complet diferit față de migrația peri-urbană din anii 2008 și 2018. Atunci pleca, în principal, familia tânără care nu-și permitea o locuință decentă în interiorul Bucureștiului. Astăzi pleacă, în pondere crescândă, exact familia care și-ar permite cu lejeritate să rămână, dar care nu mai vrea.
Sociologii care studiază comportamentul rezidențial vorbesc despre un fenomen pe care îl numesc oboseala metropolitană. Nu este o respingere ideologică a vieții la oraș. Este o uzură cumulată, produsă de mici frustrări cotidiene care, individual, par insignifiante. Zgomotul unui șantier care durează prea mult. Trotuarele întrerupte de mașini parcate. Aerul de dimineață cu miros greu. Drumul de doi kilometri până la cea mai apropiată zonă verde adevărată. Niciuna dintre aceste frustrări nu este, singură, suficientă să mute o familie. Cumulate timp de mai mulți ani, însă, devin lista internă din care se ia o decizie.
Ce s-a schimbat în matematica navetei
Una dintre transformările cele mai puțin discutate ale ultimilor cinci ani este rescrierea ecuației navetei. În urmă cu un deceniu, mutarea în afara Bucureștiului venea aproape întotdeauna cu o renunțare implicită: vei petrece, în viitor, mult mai mult timp pe drum. Astăzi, această renunțare nu mai stă în picioare pentru o mare parte a profesioniștilor care iau astfel de decizii.
În primul rând, munca hibridă, stabilizată după pandemie ca model durabil, a redus frecvența deplasărilor la birou de la cinci la două sau trei zile pe săptămână. În al doilea rând, distribuția birourilor în Capitală s-a deplasat semnificativ spre nord. Pipera, Băneasa, Aurel Vlaicu și Aviației sunt astăzi locurile unde se concentrează o mare parte din clădirile noi de birouri. Pentru un locuitor din nordul Bucureștiului, drumul către serviciu nu mai înseamnă traversarea orașului.
Rezultatul net, atunci când îl pui pe foaie, este surprinzător. O familie care se mută într-un cartier integrat aflat în proximitatea capitalei poate ajunge să petreacă, săptămânal, mai puțin timp în mașină decât petrecea când locuia într-un sector central. Lucrul acesta, considerat până de curând aproape un mit urban, devine, în 2026, calcul personal pentru mii de familii bucureștene.
Profesionalizarea cumpărătorului
Pe acest fond s-a schimbat și relația cumpărătorului cu locuința în sine. Întrebările cu care intră astăzi într-un sales office sunt fundamental diferite de cele de acum zece ani. Nu mai vine cineva care întreabă, în primul rând, „cât costă apartamentul”. Cumpărătorul se documentează cu privire la cine este dezvoltatorul și ce a livrat acesta în ultimii ani. De asemenea, în procesul de alegere a unei locuințe noi, pentru cumpărător contează foarte mult și ce parte din masterplan este deja construită și ce parte este încă în curs de dezvoltare, ce autorizații sunt obținute pentru fazele viitoare sau ce se va construi pe terenul vecin în următorii cinci ani.
Această profesionalizare face viața dificilă proiectelor care promit mai mult decât pot livra și ușoară celor care au în spate o istorie demonstrabilă. Întrebarea „dacă” este înlocuită de întrebarea „cu ce dovezi”. Iar piața s-a maturizat suficient cât să facă diferența dintre cele două răspunsuri.
MAI MULT MEDIAFAX
