Tomac anunță audit la companiile de stat cu pierderi: „Vor fi luate decizii radicale”

Potrivit lui Eugen Tomac, în continuare este nevoie de o evaluare detaliată a societăților de stat aflate în dificultate pentru a identifica cauzele rezultatelor slabe și pentru a stabili dacă acestea mai pot fi redresate. Politicianul susține că vor fi vizate în special companiile care acumulează pierderi de mai mulți ani.

„Acolo unde avem companii de stat cu pierderi mari în ultimii ani, va trebui să facem un audit extern pentru a înțelege exact ce nu funcționează”, a declarat Tomac miercuri, într-o intervenție la B1 TV.

Tomac critică excesele din companiile de stat

Analiza trebuie să fie urmată de măsuri concrete, nu doar de identificarea problemelor, a precizat premierul desemnat: „Acolo unde lucrurile nu pot fi reparate, trebuie luate decizii radicale”.

Tomac a atras atenția că există companii de stat care continuă să înregistreze pierderi, în timp ce oferă salarii foarte mari, situație care trebuie corectată. În opinia sa, astfel de cazuri nu pot fi justificate.

„Nu poți avea companii de stat cu salarii uriașe, mult mai mari decât salariul președintelui României sau al altor demnitari”, a declarat Tomac.

Reforma companiilor de stat ar trebui să includă și corectarea unor excese existente în prezent, consideră premierul desemnat.

„Trebuie să avem curajul să discutăm deschis despre aceste excese care trebuie corectate pentru a fi eficienți și a răspunde acestor așteptări care există în mod legitim în societate”, a explicat Eugen Tomac.

„Va trebui să deranjăm anumite interese”

Problema este cu atât mai sensibilă în cazul companiilor care dețin poziții dominante pe piață, consideră politicianul.

„Sunt companii de stat cu monopol de stat unde salariile sunt uriașe și evident că aici va trebui să umblăm, cu riscul de a deranja anumite interese, dar rolul nostru este să guvernăm pentru români”, a spus acesta.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Liderul unei grupări religioase din Cluj a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală asupra unor adolescente

Un lider spiritual în vârstă de 66 de ani din județul Cluj a fost arestat preventiv, fiind acuzat de viol și agresiune sexuală asupra...

SII Romania în 2025 – afaceri în scădere, profit net în creștere

SII România, parte a grupului de origine franceză cu același nume, specializată în servicii și soluții IT, a consemnat în 2025 o cifră de...

11 Iunie, calendarul zilei: Doru Octavian Dumitru împlinește 70 de ani, Hugh Laurie 67. 83 de morți pe circuitul Le Mans

Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 11 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Doru Octavian...

ULTIMA ORĂ