Tomac vrea audituri externe la companiile de stat cu pierderi: „Vor fi luate decizii radicale”

Premierul desemnat Eugen Tomac propune audituri externe pentru societățile care acumulează de ani de zile rezultate negative și avertizează că, acolo unde problemele nu pot fi remediate, vor fi luate „decizii radicale”, inclusiv în cazul companiilor cu salarii foarte mari și poziții de monopol.

„Acolo unde avem companii de stat cu pierderi mari în ultimii ani, va trebui să facem un audit extern pentru a înțelege exact ce nu funcționează”, a declarat Tomac miercuri, într-o intervenție la B1 TV.

Tomac vrea o evaluare a companiilor de stat cu pierderi

El a declarat că, în continuare, este nevoie de o evaluare detaliată a societăților de stat aflate în dificultate pentru a identifica cauzele rezultatelor slabe și pentru a stabili dacă acestea mai pot fi redresate. Politicianul susține că vor fi vizate în special companiile care acumulează pierderi de mai mulți ani.

„Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem și să privim fotografia zilei exact așa cum arată ea, în cazul companiilor de stat”, spune premierul desemnat.

Potrivit acestuia, o astfel de analiză ar trebui să ofere o imagine clară asupra problemelor existente și să permită identificarea soluțiilor necesare pentru redresarea companiilor aflate în dificultate. Tomac a atras atenția că există companii de stat care continuă să înregistreze pierderi, în timp ce oferă salarii foarte mari, situație care trebuie corectată. În opinia sa, astfel de cazuri nu pot fi justificate. „Nu poți avea companii de stat cu salarii uriașe, mult mai mari decât salariul președintelui României sau al altor demnitari”, a declarat Tomac.

Ce spune premierul desemnat despre „salariile uriașe”

Reforma companiilor de stat ar trebui să includă și corectarea unor excese existente în prezent, consideră premierul desemnat. „Trebuie să avem curajul să discutăm deschis despre aceste excese care trebuie corectate pentru a fi eficienți și a răspunde acestor așteptări care există în mod legitim în societate”, a explicat Eugen Tomac.

Problema este cu atât mai sensibilă în cazul companiilor care dețin poziții dominante pe piață, consideră politicianul. „Sunt companii de stat cu monopol de stat unde salariile sunt uriașe și evident că aici va trebui să umblăm, cu riscul de a deranja anumite interese, dar rolul nostru este să guvernăm pentru români”, a spus premierul desemnat.

AUTORUL RECOMANDĂ ȘI:

 

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Iranul anunță închiderea Strâmtorii Ormuz și că va ataca navele care încearcă să tranziteze zona

Potrivit informațiilor difuzate de presa iraniană, autoritățile militare de la Teheran au avertizat că orice navă care va încerca să traverseze strâmtoarea va fi...

Cel mai mare șoc suferit vreodată de globalism? Covidul

În teoria politică, se spune adesea că marile schimbări se produc lent, aproape pe nesimțite, exact ca în celebra metaforă a broaștei fierte la...

Anglia și Portugalia au încheiat cu victorii pregătirile pentru Cupa Mondială din 2026

Partida dintre Anglia și Costa Rica a început cu o întârziere de o oră din cauza ploilor torențiale care au făcut terenul impracticabil. Vicecampioană...

ULTIMA ORĂ