Valentin Stan critică modul în care au comunicat ucrainenii pierderea controlului asupra unor drone

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a comentat declarațiile făcute de ministrul interimar Radu Miruță, după incidentul cu drona maritimă ajunsă în Marea Neagră. Invitatul a susținut că problema principală nu este timpul de reacție al autorităților române, ci faptul că orice aparat militar care pătrunde în apele teritoriale ale României trebuie raportat și tratat ca un incident de securitate major. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Discuția a pornit de la declarația lui Radu Miruță. Acesta a afirmat că a vorbit cu ministrul Apărării din Ucraina după primirea notificării despre dronă.

Nu timpul de reacție este problema principală

Ce a spus Radu Miruță:

Când am primit această notificare din partea autorităților ucrainene, ăsta a fost și motivul pentru care l-am sunat pe ministrul Apărării din Ucraina, spunându-i foarte deschis că așteptarea este că atunci când se întâmplă să piardă controlul, să ne anunțe.

Profesorul consideră că notificarea a venit prea târziu.

Deci, bă, noi avem pretenție că ne-ați dat prea puțin timp. Ne-ați anunțat că e o dronă și că sare în aer și noi n-am avut timp să facem ce trebuie.

 

Valentin Stan: Dacă ești informat și taci, ești complice la un act de război împotriva României

Invitatul a susținut că autoritățile române trebuie informate din primul moment în care există riscul ca un aparat militar să pătrundă pe teritoriul sau în apele României.

Ministrul Apărării și ministrul Afacerilor Externe trebuie să te informeze când o dronă de luptă ucraineană a intrat în apele teritoriale ale României.

Profesorul consideră că explicațiile privind pierderea controlului asupra dronei nu elimină obligația de notificare și transparență.

Orice dronă militară ucraineană care intră în apele teritoriale românești, cu nu se știe ce scop, trebuie în primul rând raportată.

Problema este modul în care statul român reacționează la astfel de incidente și cât de rapid sunt comunicate informațiile către instituțiile responsabile.

Dacă ești informat și taci, ești complice la un act de război împotriva României.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

„Europa nu joacă rolul de mediator”: Ministrul de externe al Estoniei avertizează împotriva încercărilor Moscovei de a-i impune un rol

„Europa nu joacă rolul de mediator și nu va face acest lucru. Noi susținem Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna,...

Marco Rubio va reprezenta SUA la meciul de deschidere al CM de pe pământ american. El va asista la partida SUA-Paraguay

Secretarul de stat american Marco Rubio va participa vineri, la Los Angeles, la meciul de deschidere al Cupei Mondiale FIFA din Statele Unite, dintre...

Prim verdict în Dosarul 10 august. Avocatul foștilor șefi ai Jandarmeriei: “Toate probele în apărare ne-au fost respinse!”

Azi, Tribunalul Militar va da verdictul, în primă instanță, în t în care fost trimise în judecată 16 persoane, în principal foști șefi ai...

ULTIMA ORĂ