Conducerea PNL se reunește joi în ședința Biroului Politic Național / Sunt invitați să participe și parlamentarii și primarii de municipiu reşedinţă de judeţ

Joi, începând cu ora 10:00, va avea loc ședința Biroului Politic Național a PNL, a anunțat formațiunea.

Aceasta va avea loc în sala grupului PNL din Camera Deputaților.

La ședință sunt invitați să ia parte atât deputații și senatorii PNL, cât și primarii municipiu reședință de județ și presedinții CJ care nu sunt membri ai BPN.

Ședința are loc după ce la începutul acestei săptămâni, premierul desemnat Eugen Tomac a purtat discuții cu partidele parlamentare pentru formarea noului Executiv.

Tomac, încrezător după negocieri

PNL a fost prima formațiune cu care Tomac a purtat luni discuții privind susținerea la votul de învestitură.

Luni, după discuțiile cu liberalii, Eugen Tomac a declarat că le-a prezentat acestora obiectivele cabinetului pe care îl va propune. În plus, el a ieșit încrezător de la consultări.

„Eu îmi pun o mare speranță în o judecata corectă, cinstită, în acord cu așteptările cetățenilor români în colegii din Partidul Național Liberal pentru a-mi da un vot de încredere. Presiunea este foarte mare, responsabilitatea față de țară este uriașă și îmi doresc ca partidele, dincolo de nemulțumirile lor sau așteptările lor legitime, să-mi acorde șansa de a oferi României un guvern competent, bine pregătit. (…) Plec încrezător de la această întâlnire”, a spus la momentul respectiv premierul desemnat.

Bolojan, după discuțiile cu Tomac: „Am spus lucrurile direct, fără ocolișuri”

Pe de altă parte, liderul PNL, Ilie Bolojan, spunea, după întâlnirea cu Eugen Tomac, că a discutat „direct” cu acesta și a anunțat că decizia PNL privitoare la susținerea unui nou guvern va fi comunicată la mijlocul săptămânii.

Totodată, Bolojan i-a mai transmis premierului desemnat că un Guvern fără susținere politică nu reprezintă o soluție.

„Am prezentat perspectiva noastră (în timpul discuției cu Tomac n.r.) astfel de guvern care nu se bazează pe o susținere politică explicită nu este o soluție pentru România (…) nu poate duce la capăt reforma de care are nevoie România”, a precizat Ilie Bolojan.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

VIDEO Europa are nevoie de modele. Cristina Chiriac, președinte CONAF: Nu sunt neapărat acelea care au zeci de milioane de euro în cont. Ceea ce lipsește este validarea –...

România are antreprenori capabili să concureze la nivel european și internațional, însă lipsa sprijinului din partea statului și modificările frecvente ale legislației afectează competitivitatea...

VIDEO Europa are nevoie de modele. Cristina Chiriac, președinte CONAF: Nu sunt neapărat acelea care au zeci de milioane de euro în cont. Ceea ce lipsește este validarea –...

România are antreprenori capabili să concureze la nivel european și internațional, însă lipsa sprijinului din partea statului și modificările frecvente ale legislației afectează competitivitatea...

Între 300.000 și 500.000 de euro, pentru un obiect „fără precedent în industria luxului”: Prima geantă din „piele adevărată de T-Rex”

O geantă din piele reconstituită din celule de Tyrannosaurus Rex va fi scoasă la vânzare joi, la Hotel Drouot din Paris, de către casa...

ULTIMA ORĂ