Eugen Tomac anunță calendarul premergător votului de învestitură: „Îmi doresc, cât se poate de mult, să deblocăm această situație”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat joi, calendarul premergător votului de învestitură. Acesta a declarat joi, într-un interviu la RFI, că își dorește ca săptămâna viitoare să se prezinte în Parlament cu miniștrii propuși pentru noul cabinet.

„Îmi doresc, cât se poate de mult, să deblocăm această situație și să putem să ne prezentăm, săptămâna viitoare, în Parlament, pentru audieri și evident, un vot de investitură”, a declarat premierul desemnat.

El a mai spus că în cursul zilei de astăzi urmează să transmită programul de guvernare al cabinetului pentru care este pregătit să ceară votul Parlamentului. Tomac a mai spus că duminică ar urma să prezinte programul de guvernare și lista cabinetului.

„Termenul pe care îl am este să prezint duminică programul de guvernare și lista cabinetului. Cabinetul deja l-am prezentat partidelor. Urmează să transmitem astăzi, în cursul zilei de astăzi, programul de guvernare și, evident, voi merge din nou să discut cu partidele politice pentru a le solicita sprijinul pentru că, între timp, am reușit să finalizez lista cabinetului de ministre și programul de guvernare.

Tocmai pentru a discuta aplicat pe programul de guvernare, am avut o întâlnire foarte bună ieri, de exemplu, cu grupul minorităților naționale. Deși, inițial, am rezervat o anumită limită de timp, a fost nevoie de mult mai mult timp pentru că fiecare minoritate are specificul ei și a solicitat mai mult timp”, a declarat Eugen Tomac.

 

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Macron, discuție cu șeful Apple despre protejarea minorilor în mediul online

Președintele francez Emmanuel Macron a discutat, joi, cu șeful Apple Tim Cook, potrivit AFP. Convorbirea, „la cererea” lui Macron Discuția a avut loc „la cererea” președintelui...

Consumul mondial de alcool va continua să scadă în pofida creșterii populației

Potrivit firmei de cercetare de piață IWSR, consumul mondial de alcool este așteptat să scadă în următorul deceniu, în pofida creșterii populației și a...

Membru CSM, fost vicepreședinte, acuzații grave la adresa Consiliului după „rechizitoriul” făcut de instituție: „Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers este o minciună”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reacționează dur după documentul întocmit de Secția de judecători a CSM, care acuză „o campanie...

ULTIMA ORĂ